Mugur Isărescu, acuzat că ia şi pensie, şi salariu. Replica şefuluI BNR
Inițiatorul legii darii în plată, senatorul Daniel Zamfir, a intrat într-o dispută directă cu șeful Băncii Naționale, Mugur Isărescu.
Valul de căldură se extinde din nou în toată ţara. Zonele aflate sub cod galben și portocaliu
Nouă judeţe din vestul ţării sunt astăzi sub cod galben de caniculă. De joi, valul de căldură se va extinde în toată ţara.
Universul PRO se reuneşte sub un singur concept grafic şi vizual
Din 28 august, universul PRO se reuneşte sub un singur concept grafic şi vizual. Vom avea o singură identitate şi vom fi mereu alături de dumneavoastră.
General Motors (GM) va începe să vândă în China o mașină electrică ce va costa doar 5.300 de dolari, ca urmare a stimulentelor acordate de autoritațile de la Beijing,...
Venezuela, la un pas de faliment. Câți bani mai are în vistierie și ce datorii are de achitat
Venezuela, care s-a adâncit într-o criză politică și economică fără precedent în ultimele luni, avea de achitat, luni, creditorilor care au cumpărat obligațini emise...
De la cele mai mici prețuri, aproape de media UE. Cât vor costa carburanții în România după majorarea accizelor, comparativ cu celelalte țări europene
Preţul benzinei din România este în prezent al doilea cel mai mic în rândul celor 28 de state din Uniunea Europeană, dar va ajunge simular cu nivelul din Austria, iar...
Consum record de electricitate în București, pe 4 august, din cauza caniculei: peste 1.023 MW
Consumul de energie electrică din Bucureşti a atins în ziua de 4 august un nou vârf pentru perioada acestei veri, depăşind 1.023 MW, a precizat marţi compania E-Distribuţie...
Euro se menţine peste 4,56 lei, pe o piaţă cu fluctuaţii reduse
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat marţi un curs de referinţă de 4,5635 lei/euro, în scădere cu 0,05% faţă de nivelul precedent, pe o piaţă cu fluctuaţii...
Firma care operează magazinele Accessorize în Romania a cerut falimentul, din cauza datoriilor
Firma ACC Accesorii Trading, care operează magazinele Accessorize pe piața din Romania, a cerut intrarea in faliment, din cauza datoriilor și a pierderilor înregistrate...
Prima achiziție pe care o face Netflix: o companie de benzi desenate
Netflix a cumpărat compania Millarworld, înfiinţată de autorul de benzi desenate Mark Millar, care are în portofoliu poveşti precum ”Kingsman”, ”Old...
Vin majorările de prețuri. BNR a revizuit în creştere prognoza de inflaţie pentru acest an. Isărescu: “Avem costuri salariale care se duc în sus, avem o majorare a preţurilor de producţie”
Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere, de la 1,6% la 1,9%, prognoza privind inflaţia pentru finalul acestui an, de la 3,1% la 3,2% pentru finalul anului...
Guvernul face încă un experiment fiscal. PwC: România ar deveni singurul stat din UE în care plata TVA în cont separat ar fi obligatorie. Trebuie obținut acordul CE
România ar deveni singurul stat membru al Uniunii Europene ce aplică cu caracter obligatoriu şi general sistemul privind plata defalcată a TVA, dacă va fi aplicată măsura...
J’Info Tours estimează afaceri de 80 mil. lei în 2017, mizând pe corporatişti și pe călătoriile de grup în destinații exotice
Agenţia de turism J’info Tours estimează afaceri de până la 80 milioane lei în acest an, în creştere cu circa 18% faţă de anul anterior, ca urmare a lansării...
Registrul Român de domenii .ro (RoTLD) va introduce din martie anul viitor un tarif de înregistrare şi mentenanţă anuală pentru numele de domenii .ro, a declarat fostul...
MedLife a preluat spitalul Humanitas din Cluj, a 16-a achiziție a grupului de servicii medicale private
MedLife, liderul pieţei de servicii medicale private din România, a anunţat marţi că a preluat pachetul majoritar, de 55% din acţiuni, al campaniei Valdi Medica SRL care...
Inspectorul PRO: Plătim gheață în loc de pește congelat și apă în loc de carne în conserve. Cum ne înșală la cântar producătorii de alimente
Câţi dintre noi verifică acasă produsele cumpărate şi câţi ştiu dacă nu au fost cumva păcăliţi la cantar? Extrem de puţini, din moment ce unele practici înşelătoare...
Cum se finanțează teroriștii. Gruparea Statul Islamic câştigă până la 100 mil. dolari pe an din traficul cu antichităţi
Gruparea Statul Islamic câştigă până la 100 de milioane de dolari pe an din traficul cu antichităţi furate din Irak şi Siria, pe care le vinde pe piaţa neagră, relatează...
Amenzi mai mari pentru munca la negru. Ce sancțiuni primesc patronii care folosesc forță de muncă fără acte legale
Patronii care folosesc munca la negru nu vor mai fi pepdepsiti cu închisoarea, ci doar amendaţi. Vor fi sancţionaţi cu 20.000 de lei pentru fiecare lucrător pe care îl...
Este oficial: Renault investește 660 de milioane de euro în Iran, unde va produce Symbol şi noul Dacia Duster
Constructorul francez de automobile Renault a semnat luni un important acord în Iran, în vederea producerii la termen a 300.000 de maşini pe an în această ţară, printr-o...
Emmanuel Macron vine în România pe 24 august, pentru a se întâlni cu preşedintele Iohannis
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, va veni în România pe 24 august, pentru a se întâlni cu preşedintele Klaus Iohannis, anunţă Administraţia Prezidenţială.
| Instrumente | BID | ASK | Ora |
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent
| Introdu suma: | ||
| Rezultat: | ||
| Rezultat+TVA: |