Promoție la Tarom, până pe 31 iulie. Spre ce destinații europene scad prețurile
Operatorul de stat Tarom lansează, vineri, o nouă promoție pentru bilete, pe mai multe destinații europene.
Numărul britanicilor care vor un al doilea referendum pe Brexit l-a depășit, pentru prima dată, pe cel al celor care sunt împotrivă
A crescut semnificativ numărul alegătorilor britanici care susţin organizarea unui referendum asupra termenilor finali ai viitorului acord cu Uniunea Europeană cu privire...
Ce joburi au copiii politicienilor. Mulți lucrează în instituții ale statului, pe posturi de secretari de stat sau consilieri. Unde este angajat fiul premierului Dăncilă
Copiii politicienilor se bucură de succes încă de la primul pas în cariera profesională. Cei mai mulţi sunt în instituţii de stat. Iar parlamentarii sau miniştrii...
CE și-a dat acordul pentru preluarea combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea de către Chimcomplex Borzeşti. Este cea mai mare tranzacție din Europa de Est în acest an
Tranzacţia prin care Chimcomplex Borzeşti preia combinatul petrochimic Oltchim Râmnicu Vâlcea a primit acordul preliminar al Comisiei Europene, potrivit unui comunicat...
Facebook s-a prăbușit. Acțiunile companiei au înregistrat cea mai mare scădere de după listarea la bursă. Zuckerberg pierde 16 mld. dolari din avere
Acțiunile Facebook s-au prăbușit, joi, pe bursa americană, după luni întregi de scandaluri și după anunțarea unor rezultate financiare sub așteptările analiștilor.
Deficitul bugetar aproape s-a dublat în ultima lună și a crescut de trei ori față de anul trecut. Celtuielile de personal au crescut cu peste 24%, după majorarea salariilor bugetarilor
Deficitul bugetului general consolidat a crescut de aproape două ori (83%) în luna iunie a acestui an, ajungând la 14,97 miliarde de lei, faţă de 8,14 miliarde de lei...
Cea mai neagră zi din istoria Facebook. Ce se întâmplă, joi, cu rețeaua socială
Facebook se pregătește pentru cea mai neagră zi a sa pe bursă, de la listare, scrie CNN.
BCE menține dobânda cheie la zero și anunță că reduce ritmul achiziţiei de active la 15 mld. euro. Draghi: Protecţionismul global, riscant pentru economie
Banca Centrală Europeană (BCE) a decis, joi, să menţină nemodificată dobânda de politica monetară, aşa cum se aşteptau analiştii, şi a reiterat că va continua...
Combinatul de Ingrășăminte Chimice Năvodari țintește dublarea cotei de piață în următorii ani, după investiții de peste 1 mil. euro
Combinatul de Îngrășăminte Chimice Năvodari (CICH), singurul producător român de îngrășăminte pe bază de fosfor din România, țintește dublarea cotei de piață...
Scenariul terifiant al unui “hard Brexit”: Marea Britanie va intra în “stare de urgență”, dacă va părăsi UE fără un acord
Marea Britanie va intra în “stare de urgență”, dacă va părăsi UE fără un acord, a declarat fostul procuror general Dominic Grieve, un susținător al taberei...
Peugeot-Citroen devine mai valoroasă ca Renault. PSA anunță rezultate peste așteptări după preluarea Opel, acțiunile înregistrează cel mai ridicat avans din 2011
Capitalizarea de piaţă a grupului PSA (care produce maşinile Peugeot şi Citroen) a depăşit-o pentru prima dată din 2009 pe cea a rivalei franceze Renault, după ce PSA...
Euro își continuă scăderea spre 4,62 lei, la cel mai scăzut nivel din ultimele două luni. Aurul, la minimul anului
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat joi un curs de referinţă de 4,6273 lei/euro, în scădere cu 0,02% faţă de nivelul atins miercuri, cel mai scăzut prag al...
Indicele ROBOR la trei luni a crescut la 3,46%, cel mai mare nivel din februarie 2014
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut la 3,46%, cel mai mare nivel din februarie 2014, potrivit...
Țara în care prețurile cresc cu 50% pe lună și care va avea inflație anuală de 1.000.000%, în 2018. Hiperinflația care va rămâne în istorie
Inflația în Venezuela în acest an va atinge recordul negativ reușit doar de Republica de la Weimar în anii ’20 și de Zimbabwe în urmă cu zece ani, în condițiile...
Peste 6 mil. de pasageri și aproape 65.000 de aeronave au tranzitat aeroporturile din București în S1, în creștere cu 7%
Numărul pasagerilor care au tranzitat aeroporturile Henri Coandă şi Aurel Vlaicu din Capitală a crescut în primul semestru al anului cu 7,08% faţă de aceeaşi perioadă...
Banca centrală a Turciei a menţinut dobânda cheie la 17,75%. Erdogan, “dușmanul dobânzilor”, vrea un control mai mare asupra politicii monetare
Banca Centrală a Turciei a decis să menţină dobânda de bază la 17,75%, la prima şedinţă de politică monetară a noii conduceri, transmite Reuters, preluată de ...
BM: Peste 3,6 mil. de români trăiesc și lucrează în străinătate, iar un sfert sunt absolvenți de studii superioare. 1 din 4 medici a părăsit țara
Peste 3,6 milioane de români au emigrat în străinătate, majoritatea persoane apte de muncă și absolvenți de studii superioare, arată Banca Mondială.
Un lac cu apă în stare lichidă a fost identificat pe Marte
Cercetătorii au anunţat miercuri identificarea, cu ajutorul unui instrument de tip radar aflat pe o sondă spaţială de pe orbita lui Marte, a unei formaţiuni care pare...
Ford investește 4 mld. dolari în vehiculele autonome
Ford va forma o divizie separată dedicată vehiculelor autonome, unde va investi patru miliarde de dolari până în 2023, transmit Automotive News Europe şi Reuters.
Preluarea celei mai mari oțelarii din Europa de către ArcelorMittal, sub semnul întrebării. Noul Guvern de la Roma vrea să verifice tranzacția
ArcelorMittal continuă să spere că va putea finaliza curând planificata preluare a oţelăriei Ilva, în pofida noilor temeri exprimate de Guvernul italian, a anunţat...
| Instrumente | BID | ASK | Ora |
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent
| Introdu suma: | ||
| Rezultat: | ||
| Rezultat+TVA: |