Peste două treimi dintre români (66,8%) s-au arătat dispuşi să facă o schimbare totală în ceea ce priveşte cariera lor şi să opteze pentru reconversie profesională....
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA, administrator al reţelei feroviare naţionale, anunţă demararea unui program de selecţie pentru ocuparea a 90 de posturi de...
Deși în prezent meseria de somelier este asociată cu arta și rafinamentul și nimeni nu s-ar gândi să o încadreze la ocupații riscante, cei care îi cunosc istoria...
Interesul candidaților de a-și schimba jobul s-a menținut, în octombrie, la același nivel cu luna anterioară, în timp ce volumul total de aplicări pentru un alt job...
Firmele se pregătesc să mai aducă în țară 30.000 de lucrători din afara Europei, ca să asigure forța de muncă necesară în construcții, hoteluri și restaurante.
Un sfert dintre companii iau în calcul importul de forţă de muncă pentru a-şi acoperi deficitul de angajaţi, cererea fiind, în special, pentru muncitori necalificaţi...
România primeşte cu covorul roşu muncitori asiatici, iar Ungaria vecină preconizează 75.000 de permise de muncă în 2019 din afara UE, de trei ori mai multe decât în...
Bulgaria, România, Ungaria, Lituania, Letonia şi Polonia au semnat un document comun în care cer revizuirea Pachetului Mobilitate, a anunţat premierul bulgar Boyko Borissov,...
Într-o perioadă în care România se confruntă cu o lipsă acută de angajaţi, în târgurile de locuri de muncă pentru absolvenţi, bate vântul.
Piaţa muncii a devenit una a angajaţilor, iar firmele trebuie să ofere beneficii în plus, pe lângă salarii, pentru a-şi păstra salariaţii pe termen lung, a declarat,...
Aproape două treimi dintre angajaţi (64%) acordă o încredere mai mare unui robot decât managerului lor, reiese din cel de-al doilea studiu anual pe tema Inteligenţei...
Angajatorii din Spaţiul Economic European (SEE) au disponible aproape 500 locuri de muncă, cele mai multe în Germania şi Olanda, informează Agenţia Naţională pentru...
Salariile brute ale angajaţilor din companiile private au crescut, în medie, cu 9,4% în 2019, nivel peste cel de 4,6% estimat anterior de manageri, arată datele studiului...
Migraţia dă naştere unor preocupări legate de "exodul creierelor", al mâinii de lucru calificate din ţările de origine, deoarece persoanele cu un nivel superior...
Peste 37.000 de profesionişti IT au plecat din România în ultimii 20 de ani, în timp ce deficitul anual al angajaţilor din industria de profil este de aproape 15.500,...
Dacă tot au luptat pentru egalitate, iată că femeile devin profesioniste în meserii care, până nu demult, erau exclusiv masculine, cum ar fi cea de șofer de TIR.
Românii vor să lucreze în străinătate, în condiţiile în care de la începutul anului şi până în prezent s-au înregistrat aproape două milioane de aplicări pentru...
Domeniile financiar-contabilitate, inginerie şi transport ocupă primele trei poziţii în topul căutărilor efectuate în luna septembrie de către candidaţii români,...
Cei care cunosc limbi străine, în special limbi exotice, au mari șanse să-și găsească un loc de muncă, în condițiile în care tot mai multe companii străine își...
Speranţa de angajare a tinerilor a crescut în primele nouă luni ale anului cu 15% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, arată o analiză datele BestJobs.
Instrumente | BID | ASK | Ora |
Introdu suma: | ||
Rezultat: | ||
Rezultat+TVA: |