Una din patru companii vrea să angajeze muncitori din afara țării. PwC: Pentru a susţine o creştere economică de 3,5% este nevoie de încă un milion de angajaţi
Angajati, birou, laptop
Un sfert dintre companii iau în calcul importul de forţă de muncă pentru a-şi acoperi deficitul de angajaţi, cererea fiind, în special, pentru muncitori necalificaţi sau sezonieri, relevă studiul PayWell 2019 realizat de PwC România.
"Companiile care şi-au exprimat această intenţie provin preponderent din sectoare precum hoteluri şi restaurante, construcţii sau agricultură. O tendinţă similară a apărut, conform studiului, în servicii de tip business process solution şi IT&C. România se confruntă cu un deficit acut al forţei de muncă, mai ales în sectoarele menţionate, ca urmare a migraţiei, problemelor demografice sau ale sistemului educaţional din ultimele decenii", precizează studiul citat.
Potrivit estimărilor PwC, pentru a susţine o creştere economică de 3,5% este nevoie de încă 1 milion de angajaţi, până în 2022.
"Importul forţei de muncă poate fi o soluţie temporară pentru anumite sectoare. Pe termen mediu şi lung, însă, companiile ar trebui să se concentreze pe adoptarea şi punerea în practică a unor programe de educaţie şi dezvoltare a competenţelor angajaţilor, în special digitale, având în vedere că în următorul deceniu automatizarea si introducerea inteligenţei artificiale vor înlocui preponderent locurile de muncă care presupun activităţi repetitive. Inovarea şi digitalizarea vor contribui la eficientizarea proceselor, urmând ca cererea pentru angajaţii mai puţin calificaţi să scadă, mai ales în domenii precum agricultură sau industrie manufacturieră, unde există cea mai mare probabilitate ca locurile de muncă să fie înlocuite", a declarat Ionuţ Sas, Partener, People&Organisation Leader PwC România.
Potrivit studiului PwC Workforce Disruption Index, aproximativ 600.000 de locuri de muncă din România vor fi afectate de transformarea digitală generată de noile tehnologii. Dintre acestea, 275.000 ar putea fi înlocuite de automatizare.
Deşi companiile spun că găsesc greu angajaţi, România are una dintre cele mai mari ponderi ale populaţiei inactive din Uniunea Europeană, potrivit analizei Paywell.
"În acelaşi timp ne confruntăm cu o situaţie paradoxală: avem una dintre cele mai scăzute rate ale şomajului din Uniunea Europeană, de 3,2%, cea mai mică din ultimii 30 de ani, dar avem al treilea cel mai ridicat nivel al populaţiei inactive dintre statele membre. Cauzele sunt diverse şi multe dintre ele au legătură cu structura economiei pentru că există regiuni ale ţării unde oportunităţile de angajare sunt foarte reduse sau inexistente. Unele companii au aplicat programe de educaţie sau formare profesională în aceste zone. O astfel de abordare ar contribui la utilizarea potenţialului uman existent", a declarat Oana Munteanu, Senior Manager, People&Organisation PwC România
Excluzând pensionarii şi populaţia de peste 15 ani care urmează o formă de învăţământ, peste 1,1 milioane persoane sunt teoretic disponibile pentru a fi angajate.
Studiul salarial şi de beneficii PayWell România 2019 a fost realizat pe un eşantion de aproximativ 100 de companii private mari şi mijlocii din sectoarele financiar-bancar, farmaceutic, industrial, retail şi hotelier şi analizează nivelurile salariale şi politicile de remunerare. Studiul conţine analize personalizate, în funcţie de distribuţia geografică, numărul de angajaţi şi veniturile companiilor participante. Partea calitativă a raportului PayWell conţine informaţii privitoare la politicile de remunerare, de exemplu creşterile salariale, bonusurile fixe şi variabile, precum şi analiza unui număr de beneficii extra-salariale oferite de către angajatori.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS