România sprijină încă o țară să intre în Uniunea Europeană
România va sprijini o eventuală decizie de începere a negocierilor cu Macedonia în vederea aderării acestei ţări la Uniunea Europeană, a declarat miercuri ambasadorul...
Strâmtorile Bosfor și Dardanele, blocate de tancurile care transportă petrol brut din Kazahstan și Rusia către Europa
Tancurile petroliere care exportă petrol brut din Kazahstan şi Rusia de la porturile de la Marea Neagră se confruntă cu întârzieri atunci când trec prin strâmtorile...
Cum se infiltrează grupurile de crimă organizată în țările UE, prin cumpărarea cetățeniei. Cu cât își vând statele membre dreptul de ședere
Programele introduse de unele stat membre ale Uniunii Europene, care vând paşapoarte şi permise de rezidenţă unor cetăţeni străini înstăriţi, prezintă riscuri de...
Opțiunea unui nou referendum pentru Brexit prinde tot mai mult contur. Deputații ar putea decide organizarea unui vot popular, până pe 29 martie
Partidul Laburist, principala formaţiune de opoziţie din Marea Britanie, a propus ca deputaţii să poată să dezbată asupra unui nou referendum privind Brexit-ul, o opţiune...
Previziuni Financial Times: Brexitul va fi oprit în al 12-lea ceas, iar preşedintele Donald Trump va fi pus sub acuzare
Jurnaliştii de la Financial Times anticipează că în 2019 procesul Brexitului va fi oprit, iar preşedintele american Donald Trump va fi pus sub acuzare.
China și Marea Britanie zguduie economia mondială. FMI revizuiește în scădere estimările privind avansul economic în 2019 și 2020
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a anunţat luni că a revizuit în scădere estimările privind evoluţia economiei mondiale în 2019 şi 2020, ţinând cont de persistenţa...
Programul “Rabla pentru electrocasnice”, bugetat și în 2019 și extins și la alte aparate electronice. Ce se întâmplă cu "Rabla" pentru mașini
Ministerul Mediului are în vedere bugetarea, şi în 2019, a programului "Rabla pentru electrocasnice", iar ghidul de finanţare ar putea fi modificat prin adăugarea...
Rusia devine o putere mondială în ceea ce privește deținerile de aur. De ce își face Putin rezerve
Rusia a depăşit China, ajungând pe locul cinci în lume după rezervele de aur, în condiţiile în care sancţiunile occidentale au determinat banca sa centrală să facă...
Brexitul reactivează terorismul în Irlanda de Nord. O posibilă mașină capcană a explodat în nordul țării
O posibilă maşină capcană a explodat sâmbătă la Londonderry, în Irlanda de Nord, a anunţat poliţia, responsabili politici de prim plan condamnând imediat un "act...
Kilogramele în plus pot duce la pierderea jobului. Cazul unei femei de 150 de kg
Kilogramele în plus îi pot aduce pe angajaţi în situaţia de a-şi pierde serviciul. Potrivit unei legi din 2011, obezitatea morbidă este o boală care poate reduce sau...
China vrea bani străini în economie. Beijingul relaxează restricțiile impuse străinilor care vor să investească în al doilea gigant economic mondial
China va relaxa restricţiile impuse investiţiilor străine şi va încerca să rezolve dificultăţile întâmpinate de companiile străine care investesc în această ţară,...
“Vremurile cele mai bune s-au terminat.” Cea mai mare economie a Europei, lovită din plin în 2019
“Vremurile cele mai bune s-au terminat” pentru economia Germaniei, a declarat joi şeful unei importante asociaţii industriale germane, care estimează că avansul...
Reformă majoră în Italia. Străinii care trăiesc sub pragul sărăciei primesc un “venit de cetățenie”
Guvernul italian a adoptat joi seara decretele-lege privind crearea “venitului de cetăţenie”, care va fi acordat şi străinilor din Italia, precum şi scăderea...
Statul spune că o familie cu doi copii poate trăi rezonabil cu 2.600 lei/lună. Pe ce calcule se bazează autoritățile
Experţii în economie au criticat calculul făcut de autorităţi, care susţin că în România o familie cu doi copii poate trăi rezonabil la oraş cu 2.600 de lei.
“Planul B” al Theresei May privind Brexitul, votat în Parlament pe 29 ianuarie. Sondajele arată cu britanicii ar alege rămânerea în UE la un al doilea referendum
Parlamentul britanic va dezbate şi îşi va exprima votul asupra planului B privind Brexit-ul al premierului Theresa May la 29 ianuarie, a anunţat joi preşedinta Camerei...
România a înregistrat, în noiembrie, cel mai semnificativ declin al lucrărilor de construcţii din UE
România a înregistrat, în noiembrie, cel mai semnificativ declin din Uniunea Europeană al lucrărilor de construcţii, comparativ cu perioada similară din 2017, arată...
Cea mai populară băutură din lume, pe cale de dispariție. Defrişările și schimbările climatice vor duce la extincția plantelor de cafea
Peste 60% dintre speciile sălbatice de cafea sunt în pericol de dispariţie, printre acestea aflându-se şi varietăţile din care se prepară cea mai populară băutură...
Tot mai multe îngrijorări legate de Brexit. Decizia radicală luată de o țară europeană în privința britanicilor
Guvernul de la Helsinki le-a recomandat britanicilor care trăiesc în Finlanda să se înregistreze la autorităţile de imigraţie cât mai curând posibil, transmite DPA,...
Ministrul Muncii dă încă un termen pentru aprobarea bugetului. “Salariile și pensiile vor fi plătite la timp”
Bugetul de stat pe 2019 clar va fi aprobat în februarie, iar în lipsa acestuia salariile, pensiile, alocaţiile şi indemnizaţiile pentru creşterea copiilor vor fi plătite...
Orașul care plătește 10.000 de dolari celor care vor să se mute în el. Care sunt condițiile
Pentru a atrage specialiști în tehnologie, autoritățile dintr-un oraș din Oklahoma au creat un program prin care oferă o sumă de bani celor care vor să se mute în...
| Instrumente | BID | ASK | Ora |
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent
| Introdu suma: | ||
| Rezultat: | ||
| Rezultat+TVA: |