China vrea bani străini în economie. Beijingul relaxează restricțiile impuse străinilor care vor să investească în al doilea gigant economic mondial
SUA, China, dolari, yuani
China va relaxa restricţiile impuse investiţiilor străine şi va încerca să rezolve dificultăţile întâmpinate de companiile străine care investesc în această ţară, a declarat ministrul Comerţului, Zhong Shan, într-un interviu acordat presei de stat, transmite Reuters.
Potrivit oficialului, China va permite deţinerea integrală de către acţionari străini a companiilor în mai multe domenii de activitate şi va reduce numărul sectoarelor industriale cu restricţii pentru investitorii străini, potrivit transcrierii publicate duminică pe pagina de internet a Ministerului Comerţului.
Investiţiile străine directe (FDI) în China au urcat cu 3% în ritm anual, la 135 miliarde de dolari în 2018, potrivit ministrului Zhong. Creşterea investiţiilor a încetinit, însă, de la rate de 7,9% în 2017 şi 4,1% în 2016, scrie Agerpres.
Ministrul Comerţului a declarat, însă, că ţara a menţinut un nivel stabil al creşterii investiţiilor străine directe "în pofida unui climat economic dificil" şi a arătat că nivelul global al investiţiilor străine directe a scăzut cu 41% în prima jumătate a anului trecut.
China este nevoită să extindă oportunităţile oferite companiilor private şi investitorilor străini pentru a stimula o economie care încetineşte pe fondul unei cereri interne în scădere şi al unui război comercial cu Statele Unite.
Zhong a arătat că "gestionarea adecvată" a divergenţelor comerciale cu Statele Unite este misiunea principală a ministerului în 2019.
Ministerul va "implementa cu conştiinciozitate" acordul de a lucra împreună la o rezoluţie privind comerţul, acord la care au ajuns preşedintele Xi Jinping şi omologul său american Donald Trump, anul trecut, în Argentina, a adăugat ministrul Comerţului.
Cele două părţi au avut trei zile de negocieri comerciale la nivel vice-ministerial în Beijing, săptămâna trecută.
Zhong a anunţat că Ministerul Comerţului va solicita urgentarea implementării legii investiţiilor străine, va îmbunătăţi modul de gestionare a reclamaţiilor din partea companiilor străine ş va încuraja investiţiile străine în sectorul de producţie şi high tech.
Ministerul va încuraja, de asemenea, străinii să investească în centrul şi vestul Chinei, a adăugat ministrul.
Pe acelasi subiect: