Epopeea de 30 de ani a autostrazii Bucuresti-Constanta. De la Ceausescu la Victor Ponta
Autostrada A2 Bucuresti-Constanta (203 km), a carei constructie a inceput in urma cu aproximativ 30 de ani, este gata, pe ambele sensuri de circulatie. Premierul Victor Ponta, care la momentul inceperii lucrarii avea 11 ani, a inaugurat joi si a doua cale din ultimul tronson din A2, Cernavoda-Medgidia, scrie gandul.info.
Constructia autostrazii a inceput in 1983, iar primii 18 kilometri, pe segmentul Fetesti-Cernavoda, au fost deschisi circulatiei in 1987, la inaugurare fiind prezent Nicolae Ceausescu.
Data terminarii lucrarilor pe intreaga autostrada a fost amanata de oficialitati, din anul 2006, la mijlocul anului 2011, iar mai apoi la sfarsitul anului 2011 si, in final, 2012. De-a lungul anilor, ministri si premieri s-au intrecut in taieri de panglici la inaugurarea diferitelor tronsoane ale A2, unele dintre ele finalizate doar pe un singur sens de circulatie.
Intrebat de gandul care este valoarea totala actualizata a investitiei pentru intreaga autostrada Bucuresti-Constanta, actualul sef al CNADNR, Mircea Pop nu a putut sa dea un raspuns. "Credeti-ma ca acum nu va pot spune valoarea. Dati-mi in scris si o sa va dau un raspuns", ne-a asigurat Mircea Pop, prezent joi la inaugurare.
Valoarea totala a investitiei pentru Bucuresti-Constanta, potrivit calculelor facute de gandul pe baza datelor puse la dispozitie de autoritati de-a lungul timpului, pentru diferitele tronsoane, este de aproximativ 650 de milioane de euro. Reiese astfel ca fiecare kilometru din aceasta autostrada a costat 3,2 milioane de euro. Banii au ajuns la firme din Romania, Germania, Turcia, Italia si Franta.
Vezi care au fost cele mai importante etape ale constructiei autostrazii Bucuresti-Constanta pe www.gandul.info.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS