Ministrul Transporturilor, "Dupa 20 de ani": "Nu am mai mers cu trenul de 3-4 ani, pentru ca nu asigura viteza si confortul masinii"
Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a mers ultima data cu trenul acum trei-patru ani, in conditiile in care transportul feroviar nu ofera viteza si confortul necesar pentru a inlocui masina.
"Merg cu masina. De ce? Din cauza ca trenurile din Romania astazi nu ofera viteza si confortul necesar pentru a inlocui masina. Asta este realitatea si trebuie, dupa parerea mea, sa ducem niste politici care sa schimbe lucrurile", a spus ministrul la emisiunea "Dupa 20 de ani", difuzata duminica de Pro TV.
Intrebat de unul dintre moderatori cand a mers ultima data cu trenul, ministrul a afirmat: "Cred ca acum trei-patru ani". Oficialul a aratat ca este foarte important sa se investeasca in mentenanta, pentru a rezolva problemele care pot afecta siguranta transportului feroviar.
Una dintre solutiile adoptate in decursul timpului pentru mentinerea sigurantei a fost scaderea vitezei de circulatie, ajunsa in prezent la un nivel inferior celui din 1940.
"Daca noi vom reusi sa absorbim fondurile europene asa cum trebuie si, de asemenea, vom reusi sa gestionam nu cu management privat, ci cu management performant, companiile din Romania, vom gasi si bani. Eu inca o data va spun ca la sfarsitul mandatului veti vedea daca am gasit bani sau nu. Va garantez ca gasesc", a spus ministrul Transporturilor, solicitat sa precizeze care ar putea fi sursa pentru finantarea investetiilor in reteaua feroviara.
El a aratat ca saptamana viitoare va deveni functional un contract cu Jandarmeria, in contextul problemelor generate de furturile de componente de cale ferata, care impun scaderi de viteza.
In 2011 pe reteaua feroviara publica au avut loc 4.175 de cazuri de sustrageri, cu o valoare a pagubelor de 32,38 millioane lei, iar in 2012 au existat 3.465 de cazuri, cu o valoare a pagubelor de 46,49 milioane lei (10,4 milioane euro).
Un document oficial prezentat de Mediafax in luna octombrie arata ca CFR nu mai avea rezerve de componente feroviare pentru inlocuirea celor subtilizate de hoti, care au crescut in ultima perioada si afecteaza sectii precum Bucuresti - Constanta, iar durata unei calatorii creste, din cauza verificarilor.
Trenul rapid dintre Bucuresti si Constanta a fost scos din luna februarie, pentru ca devenise "mai incet decat un personal", a spus Fenechiu, adaugand insa ca din luna mai se va putea circula din nou spre litoral cu trenul rapid, durata calatoriei fiind de doua ore.
Trenuri low-cost, noua initiativa a Transporturilor
La insistenta moderatorilor, el a adaugat ca este fezabila chiar decalarea termenului pana la finele lunii aprilie.
Pe de alta parte, ministrul a afirmat ca presedintele CA al CFR Calatori, fostul consilier prezidential Alexandrina Gatej, a propus implementarea unui program de transport feroviar "low-cost".
"Vreau sa va spun ca a venit cu o idee si mi-a placut foarte mult - se vede foarte clar ca experienta din managementul privat o ajuta -, aceea de a face un program sa mergi cu 10 lei la mare. Poate e exagerat cu 10 lei.(...) Un gen de low-cost, exact asta mi-a spus, ca va incerca sa studieze politicile de low-cost din aviatie si sa vedem daca nu putem implementa o politica de low-cost si in transportul de calatori, mai ales ca, daca suntem corecti cu noi, ar trebui sa fie cam low-cost transportul nostru de calatori", a spus ministrul.
Intrebat cate mii de kilometri de cale ferata sunt scadente la reparatii in prezent, oficialul a spus ca nu detine date exacte, dar ca in Romania trebuie sa ramana aproximativ 15.000 de kilometri de linie pentru a fi eficienti.
"Noi, la ora actuala, si din nefericire toate guvernele care s-au perindat in 20 de ani in Romania au fost mereu in contratimp cu politicile de dezvoltare ale infrastructurii din Europa si din lume. Cand trebuia sa facem autostrazi, erau unii care spuneau ca n-avem nevoie. Cand trebuia sa dezvoltam calea ferata, nu s-a gandit nimeni, pentru ca se gandeau ca trebuie sa facem autostrazi. Este momentul in care in toata Europa, si in lume, calea ferata se extinde foarte mult, atat pentru transportul de calatori, cat si pentru transportul de marfa, din considerente de mediu, din considerente de eficienta. Ceea ce putem face noi, dupa parerea mea, cu toti banii pe care ii putem atrage de la Uniunea Europeana este sa dezvoltam Coridorul IV, sa-l modernizam. Si asta este obiectivul meu pana in 2016. De la Constanta pana la Arad sa putem merge cu trenul si sa putem transporta marfa cu trenul in conditii de viteza civilizate si pe o linie reabilitata", a adaugat Fenechiu.
Ministrul Transporturilor a opinat ca separarea companiilor feroviare nu a fost "neaparat" o viziune gresita, fiind incurajata in prezent la nivel european, dar masura a fost gresit implementata.
"Eu nu cred neaparat ca a fost gresita aceasta viziune, chiar daca a fost a domnului Basescu. Eu consider ca a fost gresit implementata, pentru ca sa stiti ca daca s-a furat separat, si la CFR Marfa, si la CFR Calatori, si la CFR Infrastructura, nu inseamna ca daca erau in comun nu se fura tot atat sau mai mult. Daca a fost management prost la aceste companii, nu inseamna ca daca erau impreuna era management bun. Noi discutam aici de performanta. Performanta se poate realiza cu oameni care trebuie sa aiba cel putin doua calitati. Sa fie competenti si sa fie corecti", a afirmat ministrul.
Pe acelasi subiect: