Avem doar 530 km autostrada, iar trenurile merg cu 44 km/h, care este cea mai cautata meserie din Romania si mostenirea economica a „Doamnei de Fier”
In fiecare dimineata citim toate site-urile romanesti si straine si strangem stirile de top de la Bloomberg la Ziarul Financiar, pentru cel mai bun update. Urmareste Incont.ro pe site sau pe Facebook. Transmitem informatiile care fac toti banii. Powered by StirileProTV.
Avem doar 530 km autostrada, iar trenurile merg cu 44 km/h
Trenurile de pasageri se deplaseaza in medie cu circa 44 km la ora in Romania, in contextul in care aproape jumatate din reteaua actuala de cale ferata necesita lucrari de reparatii capitale. Si reteaua rutiera a Romaniei continua sa se afle la coada Europei, cu 530 km de autostrazi, desi beneficiaza in acest an, ca si in anii anteriori, de o suma impresionanta: 1,2 mld. euro pentru autostrazi si drumuri nationale. Aceasta finantare include si banii de la stat, dar si pe cei din fonduri UE sau din credite externe. Pe de alta parte, calea ferata are in acest an de la bugetul de stat 616 mil. euro, suma ce include si cofinantarile pentru proiecte europene, aproape dublu fata de anul trecut, potrivit oficialilor CFR SA. Pentru reparatii capitale s-au alocat doar 18 mil. euro, ce vor asigura lucrari la doar 13 km, dintr-un total de 5.900 km la care este nevoie de astfel de lucrari, scrie Ziarul Financiar.
Vosganian: „In 2013, ar trebui sa vorbim serios de reducerea TVA”
Relaxarea fiscala - un vis sau o realitate? Poate actualul guvern sa imbine masurile de stanga cu cele de dreapta? Ministrul economiei spune, intr-un interviu acordat ziarului Capital, ca a sosit momentul pentru reducerea CAS si pregatirea terenului pentru micsorarea TVA.
Rep: Datele de pana acum si toate estimarile publice arata ca 2013 o sa fie un an in care economia UE si a zonei euro o sa scada. Va asteptati ca si anul acesta sa avem o contributie negativa a cererii externe la PIB-ul Romaniei?
Varujan Vosganian: Va dau un exemplu: Ford se retrage din Belgia, dar isi largeste activitatea in Romania. E posibil sa existe consecinte pozitive pentru Romania din crisparea cererii in UE, adica procesul de delocalizare sa se opreasca in Romania.
Rep: Dar Ford nu a ajuns inca nici la productia la care s-a angajat?
VV: Ford putea sa opreasca, dar nu s-a oprit. Restrangerea cererii in strainatate poate sa insemne o dificultate pentru Romania. In acelasi timp, Romania trebuie sa se deschida spre intreaga lume, sa nu ramana captiva doar la nivelul UE. Si am in vedere si investitiile straine, si comertul international. (...) Speranta pe care o am eu este ca, pe evaluarile pe care le-am facut la minister in zona freatica a economiei romanesti, in a doua jumatate a anului 2013 vom reintra pe un ciclu pozitiv de crestere. Cititi continuarea interviului AICI.
Cea mai cautata meserie din Romania, care nu produce someri
Companiile IT din Romania pierd milioane de euro pe an pe seama contractelor pe care le refuza potentialilor clienti din cauza lipsei unui numar suficient de angajati capabili sa le onoreze. In plus, concurenta pentru noi recruti in IT e atat de mare incat salariile sunt de cel putin doua ori mai mari decat media pentru un debutant, iar angajatii isi permit, chiar si in actualul context economic, sa migreze de la o companie la alta pentru o oferta mai buna. Culmea e ca facultatile de profil tehnologic din Romania produc doar zece mii de absolventi pe an, desi necesarul ar fi dublu, in timp ce altele reusesc cu mare greu sa-i integreze pe studenti in piata muncii, asa ca devin someri, noteaza Business Magazin. "E frustrant acum sa vad ca daca dau anunt pentru postul de assistant manager primesc 400 de CV-uri, dintre care poate jumatate sunt candidati cu doctorat in psihologie, filosofie, economie, management, marketing, oameni extrem de inteligenti. Nivelul salarial pe care il pot oferi difera ca de la cer la pamant fata de un specialist in IT. E pacat sa vezi cum oameni inteligenti raman plafonati intr-o directie in care nu exista cerere din piata." Declaratia lui Calin Vaduva, fondatorul si proprietarul Fortech, una dintre companiile de outsourcing IT din Cluj-Napoca, cu circa 300 de angajati, descrie clar dezechilibrul produs in prezent pe piata muncii intre absolventii iesiti anual de pe bancile facultatilor si nevoile angajatorilor.
Topul constructorilor care au sfidat criza. Cine a crescut si cu 500%
Din lista celor mai puternice 10 companii de constructii care isi desfasoara activitatea pe plan local, numai trei au reusit sa pastreze o evolutie pozitiva pe piata, insa doar una sigura a inregistrat o evolutie spectaculoasa, reusind sa creasca si de 500 de ori in plina criza, potrivit unie analize www.wall-street.ro. Straco Grup, companie detinuta de fratii Alexandru si Traian Horpos, a reusit pe parcursul celor patru ani de criza sa se mentina pe crestere, in fiecare an obtinand o evolutie medie a business-ului de peste 50% an de an. Constructorul a reusit in 2008 afaceri de 133 de milioane de lei, in crestere cu 83%, in 2009 afaceri de 164 milioane lei, in 2010 - 213 milioane de lei, pentru ca la nivelul anului 2011 business-ul sa creasca cu circa 75% la peste 370 de milioane de lei. In ceea ce priveste profitabilitatea, aceasta s-a dublat an de an in ultimii trei ani (2009-2010-2011) de la 1 milion de lei la peste 4 milioane de lei.
Magazine Kaufland speciale pentru orase sub 30.000 de locuitori. Ce schimbari planuieste retailerul
Retailerul german Kaufland, numarul unu pe piata de retail, va inaugura la Gherla, in judetul Cluj, un nou format de magazin cu o suprafata de aproximativ 2.000 de metri patrati, fata de 5.000 de metri patrati cat au in mod traditional unitatile comerciantului. Potrivit oficialilor companiei, cu acest nou format ar urma sa se extinda in orasele cu un numar mai mic de 30.000 de locuitori, in cazul in care magazinul din Gherla va avea succes. "Avem in plan testarea unui nou format mai mic de 2000 mp suprafata de vanzare. Dorim sa testam acest tip de magazin in orasele mici, cu un numar sub 30.000 de locuitori. Nu avem in plan intrarea cu acest tip de format in alte orase, ci este un test singular. Dupa cel putin un an de la functionarea acestui nou format se va reanaliza aceasta posibilitate. In functie de rezultate si performanta se vor lua deciziile ulterioare", au declarat oficialii companiei, citati de www.economica.net.
Margaret Thatcher, o sceptica in ceea ce priveste zona euro. Mostenirea economica a „Doamnei de Fier”
Margaret Thatcher a impartit opinia publica in 1970, prin felul in care a incercat sa repare economia problematica a Marii Britanii. Insa atitudinea ei de a se pozitiona impotriva unei monede europene unice si-a castigat la acea vreme mai multe antipatii, scrie Wall Street Journal. Thatcher, care a incetat din viata luni, la varsta de 87 de ani, a incercat din rasputeri sa se opuna unei centralizari de putere in Europa. A ramas celebra replica ei din discursul sustinul in Parlament in 1990, cand a spus “nu, nu, nu”, referindu-se la un federalism european si mai mare si la planurile pentru o uniune monetara. Moartea fostului premier britanic a readus in atentia publicului felul in care a reusit sa remodeleze politica si economia tarii, prin campaniile de sustinere a pietelor libere. Margaret Thatcher a devenit in 1979 prima femeie premier a Marii Britanii, a castigat trei alegeri generale consecutiv si s-a retras in 1990.
Americanii nu mai au incredere in Bernanke si vor sa promoveze lingourile de aur ca moneda de schimb
Neincrederea in Rezerva Federala si ingrijorarile ca dolarii americani isi vor pierde in scurt timp valoarea, i-au facut pe cetatenii Statelor Unite sa ia serios in considerare recunoasterea si acceptarea in circuitul monetar a monedelor din aur si argint. Acest lucru este luat in calcul in peste 12 state din America, de la Utah si Kansas, pana la Carolina de Sud, unde lingourile de aur sunt deja intrate pe piata, ca moneda de schimb, din 2011, relateaza Bloomberg. Asta nu inseamna insa ca locuitorii din Utah au ajuns sa isi faca piata folosind lingouri, ci reflecta mai degraba ingriorarea sporita cu privire la stabilitatea si forta dolarului american. “Modificarea legislatiei monetare vrea sa traga un semnal de alarma asupra politicilor monetare si a ceea ce face Ben Bernanke. Exista teama ca guvernul, sau Bernanke in special si Rezerva Federala, urmaresc un drum care va duce la prabusirea dolarului. Asta se intampla”, explica Loren Gatch, profesor de stiinte politice la Universitatea din Oklahoma.
Beizadelele fac in continuare legea la Beijing. „Printisorii Chinei” se imbogatesc de pe urma pozitiilor politice ale parintilor
Nepoch Capital, o noua firma cu capital privat fondata de fiul unui fost membru al biroului politic din China, va lansa prima strangere de fonduri de la investirea noului guvern, luna trecuta, relateaza Reuters. Interesant este faptul ca guvernul proaspat ales a militat puternic impotriva nepotismului, iar firma nou creata starneste controverse tocmai in aceasta privinta. “Printisorii Chinei”, asa cum sunt numiti, sunt fiii si fiicele celor mai importanti oameni din tara si au fost de mai multe ori in atentia presei din cauza diverselor afaceri pe care le au in domeniul fondurilor de investitii. Acestia au intors in numeroase randuri situatia in favoarea lor, in cazul licitatiilor publice, fiind acuzati de favoritism si coruptie. Oamenii din industrie explica faptul ca acest lucru se intampla pentru ca investitorii mizeaza tocmai pe relatiile si legaturile politice pe care beizadelele le au, prin intermediul familiilor lor. Astfel, succesul actiunii initiate de Nepoch Capital ar pune noul guvern de la Beijing intr-o lumina extrem de nefavorabila.
A aparut primul bar care accepta plata cu monede virtuale
Luni, 8 aprilie, barul EVR de pe 39th Street din New York, a devenit primul unde clientii si-au putut cumpara bautura platind cu monede virtuale. “Cand am deschis barul acum cateva luni, am spus ca vreau sa fie primul din New York care sa accepte bitcoins”, spune Charlie Shrem, coproprietarul barului din Manhattan, in varsta de 23 de ani. Astfel, cei care doresc sa achite prin noua metoda trebuie sa informeze chelnerii de intentia lor iar acestia le vor aduce o tableta cu aplicatia BitPay, care sa permita tranzactia, prin transformarea valorii de pe nota de plata in bitcoin. Clientii vor primi apoi un cod de bare, pe care il vor scana cu telefoanele mobile, permitand in acest fel sa li se retraga suma in bitcoin din conturile personale. Potrivit reprezentantilor EVR, citati de CNN Money, tranzactia are loc instant. La rata de schimb actuala, un martini de 15 dolari costa 0,08 bitcoin.
Un mogul din China vrea sa cumpere cinematografele din Europa
La doar cateva luni dupa ce a achizitionat o parte importanta din cinematografele din Statele Unite, grupul Dalian Wanda Corp., din China, si-a propus, se pare, sa devina o adevarata forta in domeniu, la nivel mondial. Potrivit Wall Street Journal, urmatoarea miscare de pe agenda companiei este cumpararea unui lant de cinematografe din Europa. Anul trecut, Wanda a preluat al doilea cel mai mare lant din industria Statelor Unite, AMC Entertainment Holdings, contra sumei de 2,6 miliarde de dolari. In acest pret, chinezii au primit aproape 5.000 de ecrane, amplasate in 344 de locuri din SUA si Canada. Un purtator de cuvant al companiei a confirmat intentia de a se muta si pe piata europeana, insa a refuzat sa dea mai multe detalii. Surse familiare situatiei au declarat insa ca doua dintre cele mai importante lanturi de cinematografe de pe batranul continent sunt deja luate in vizor: Odeon & UCI Cinemas Holdings si Vue Entertainment, ambele cu baza in Marea Britanie, dar cu mii de ecrane raspandite in mai multe tari.
Pe acelasi subiect: