Trenurile Eurostar isi modifica traseele: vor ajunge in mai multe destinatii din Europa
Eurostar
Eurostar, compania feroviara ale carei trenuri de mare viteza fac legatura dintre Londra, Bruxelles si Paris va suferi curand modificari importante, noteaza CNN. Potrivit directorului Nicolas Petrovic, o noua flota de trenuri va fi gata pana in 2015, alaturi de o serie de noi produse si uniforme.
Pasagerii care calatoresc cu garniturile Eurostar isi pot rezerva de acum mai usor bilete prin intermediul site-ului companiei, relansat recent. Dar adevarata schimbare se refera la extinderea retelei de transport.
“Avem in derulare un program important de expansiune si revigorare a afacerii si, bazandu-ne pe asta, vrem sa ne extindem in afara traseelor de baza”, explica Nicolas Petrovic.
Reteaua de trenuri este cunoscuta pentru treseurile care leaga Londra, Parisul si Bruxelles. Pentru a se extinde in afara acestor rute, Eurostar are in primul rand nevoie de mai multe trenuri iar provocarea este, in primul rand, una de natura economica.
Eurostar a luat fiinta initial in 1994, sub forma unui parteneriat intre trei companii feroviare, devenind o entitate de sine statatoare abia in 2010, acelasi an in care Petrovic a preluat conducerea. Istoricul lui este unul incurajator. In 2011 compania a inregistrat profit pentru prima oara in istoria sa de 18 ani. Si, in ciuda climatului economic dificil, profiturile acesteia s-au dublat anul trecut, cu ocazia turistilor care au venit sa asiste la desfasurarea Jocurilor Olimpice de vara de la Londra.
Compania a inaugurat deja cateva rute noi. O ruta directa intre Londra, Lyon si Provence, in sudul Frantei va fi data in functiune in mai, in timp ce trenurile catre Alpii Elvetieni circula de anul trecut. Traseele in care traficul aerian este aglomerat, reprezinta o buna oportunitate pentru Eurostar, care ar putea accesa astfel o parte din piata, crede Petrovic. Un exemplu de astfel de rute aeriene sunt cele dintre Londra si Olanda sau Germania. Directorul Eurostar ia in considerarea si incheierea unor parteneriate cu alte companii, pentru a-si dezvolta reteaua, dar acest lucru va depinde de fiecare piata in parte.
“Ne vom prezenta in asa fel clientilor incat acestia sa nu simta nicio diferenta. Incercam sa aducem in sectorul feroviar gandirea din aviatie, unde mai multe companii se folosesc de asemenea parteneriate”, a declarat directorul companiei.
“Este vorba de o combinatie. Avem nevoie ca piata sa fie in regula, produsul sa fie in regula, serviciul oferit, de asemenea, si, uneori, trebuie sa mai dam dovada si de rabdare. Dar chiar cred ca va functiona”, adauga seful Eurostar.
Compania a mai trecut printr-o serie de schimbari in perioada recenta. In 2010 a introdus o noua clasa de calatorie, denumita “standard premier”, cu preturi intre clasa standard si cea de business. Prin aceasta masura, Eurostar si-a dorit sa targeteze clienti care calatoresc in interes de afaceri, dar ale caror companii au restrictionat bugetele delegatiilor si nu le-au mai permis sa circule la clasa business, care presupunea costuri mai ridicate.
“Avem un produs din categoria business, care functioneaza chiar foarte bine, dar in ultima perioada a fost evitat de anumite companii. Asa ca am creat un nou produs, in concordanta cu cererea si toata lumea e multumita”, explica Petrovic.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS