Faimosi si bogati. Celebritati care, inainte de a ajunge vedete, au cersit si au dormit sub cerul liber FOTO
Este greu sa ne imaginam ca oamenii faimosi, pe care ii vedem la televizor sau in filme, au avut vreodata probleme financiare si au existat momente in viata lor cand au fost nevoiti sa ceara bani pentru a supravietui. Multi dintre ei nu numai ca nu aveau din ce trai, dar nu au avut nici un adapost deasupra capului.
Iata mai jos o lista cu cateva personalitati, de acum si din secolul trecut, care, la un moment dat in viata, au fost nevoite sa doarma pe strada, din cauza saraciei.
Cand avea 20 de ani, castigatoarea premiului Oscar Halle Berry a locuit intr-un adapost pentru saraci. Cand s-a mutat la Chicago, pentru a deveni actrita, Berry a ramas fara bani, iar mama ei nu mai vrut sa-i trimita, asa ca a fost nevoita sa stea intr-un adapost.
Actrita declara, ulterior, intr-un interviu: “Acea perioada m-a invatat sa-mi port de grija si ca pot supravietui in orice situatie, chiar daca locuiam intr-un adaport. Am devenit o persoana care se descurca intotdeauna singura.”
Jim Carrey a locuit intr-o dubita Volkswagen si intr-un cort, pe peluza din fata casei surorii sale. Potrivit presei de peste Ocean, actrorul a renuntat la liceu si pentru ca familia trecea prin dificultai financiare, au locuit impreuna intr-o dunita. In cele din urma s-au mutat intr-un cort, in fata casei surorii sale mai mari.
James Bond a dormit in parcurile din Londra. Acum celebrul si carismaticul actor de la Hollywood Daniel Craig a fost nevoit sa doarma sub cerul liber, pe bancile din parcurile londoneze, in perioada in care se lupta sa devina actor.
Ella Fitzgerald a fost abuzata, a avut legaturi cu mafia si nu avea locuinta, inainte de a deveni “Regina jazzului”. In 1981 a cantat pentru presedintele SUA Ronald Reagan, dar inainte de a deveni revelatia muzicii jazz, artista a fost abuzata de tatal sau vitreg, dupa moartea mamei ei. A avut legaturi cu membri ai mafiei, inainte ca politia sa o adune de pe strazi sis a o duca la o scoala de fete.
Fitzgerald a fugit de la scoala si a trait pe strazi pana cand si-a facut debutul la Teatrul Apollo, in 1934. Vocea ei a fost remarcata imediat si de-a lungul anilor a castigat 13 premii Grammy si aprimit medalii de la presedintii Reagan si Bush. A murit in 1997, iar in 2007 a fost emisa o colectie de timbre cu imaginea ei.
Inainte sa devcina un mare magician, Harry Houdini a fugit de acasa la varsta de 12 ani si a cersit pe strada pentru a avea din ce trai. Inca de tanar, Houdini stia ca vrea sa se faca magician, a fugit de acasa intr-o masina care transporta marfa si a ajuns in Missouri.
Dupa cativa ani, s-a mutat la New York cu tatal sau, dar erau atat de saraci, incat Houdini castiga bani facand jonglerii pe strazi. Si-a inceput cariera profesionala la 17 ani, devenind ulterior cel mai mare magician al tututror timpurilor.
Inainte de a implini 10 ani, Charlie Chaplin a trebuit sa-si castige existent pe strazile Londrei. Dupa moartea tatalui sau, mama lui Chaplin a fost internata intr-un spital de boli mintale, iar viitorul actor, impreuna cu fratele lui au fost nevoiti sa se descurce singuri.
Si pentru ca ambii parinti fusesera implicati in show-biz, Chaplin si fratele sau le-au calcat pe urme. Astazi, Charlie Chaplin este cunoscut ca fiind unul dintre cei mai mari actori ai filmului mut.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS