Cea mai mare pensie din Romania: 37.000 de lei, de 100 de ori peste cea mai mica
Pensionara
Cea mai mare pensie platita anul trecut in Romania a fost de 37.000 de lei (aproximativ 8.600 de euro), de peste o suta de ori mai mare decat pensia minima garantata, in valoare de 350 de lei.
Ministerul Muncii justifica introducerea pensiilor speciale in sistemul public de pensii prin faptul ca valorile acestora sunt exagerat de mari, comparativ cu cele publice, si consuma multi bani de la buget. Potrivit notei de fundamentare a proiectului noii legi a pensiilor, cea mai mare pensie platita in Romania a fost, in octombrie 2009, de 37.000 de lei.
In anul 2009, cheltuielile totale anuale pentru pensii in Romania au fost de circa 39 miliarde lei, constituind cea mai mare categorie de cheltuieli bugetare, ponderea acestora in PIB fiind de 8%, cu tendinţa de creştere. De asemenea, bugetul asigurarilor sociale de stat a ajuns, in 2009, la un deficit record de 1,5 miliarde de euro.
Banca Mondiala a atras atentia Romaniei ca, in conditiile pastrarii structurii actuale a sistemului de pensii publice, se va ajunge, in 2050, la un deficit de 12% din PIB.
Numarul total de pensionari in România, era, anul trecut, de 5,54 milioane de persoane, in timp ce numarul total de contribuabili la sistemul public de pensii nu depasea 5,65 milioane, ducând la un raport de dependenta al sistemului public de pensii de 0,98 pensionari la un contribuabil.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS