Vânzările de mașini noi au crescut cu peste 20% față de anul trecut. Ce marci au preferat românii
Volumul total al vânzărilor de autovehicule noi a ajuns, în România, la 171.345 de unităţi, în intervalul ianuarie - noiembrie, în creştere cu 20,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, arată datele publicate de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA).
În acest context, achiziţiile de autovehicule sunt realizate, în continuare, de către persoanele juridice, în cea mai mare parte (60% din total), dar în acelaşi timp numărul de autoturisme achiziţionate de către persoanele fizice în primele 11 luni din 2018 (respectiv 58.107 de unităţi) s-a majorat cu circa 41,1% în comparaţie cu perioada similară din 2017.
Conform datelor centralizate de APIA, din cele 171.345 de autovehicule noi livrate din ianuarie până în noiembrie, 145.208 au fost autoturisme (+22,5%, comparativ cu 2017) şi 26.137 autovehicule comerciale (+10,1% vs 2017). În clasamentul mărcilor (autoturisme + autovehicule comerciale) continuă să conducă Dacia, cu 49.986 unităţi, urmată de Volkswagen (15.219), Renault (13.439), Ford (12.616) şi Skoda (12.425).
În cazul autoturismelor, prima poziţie este ocupat detaşat de Dacia, cu 47.026 unităţi (32,4% cotă de piaţă). Ierarhia continuă cu Volkswagen (13.636 unităţi şi 9,4% cotă de piaţă), Skoda (12.425 unităţi şi 8,6% din total piaţă), Renault (11.547 unităţi şi 8% cotă) şi Ford (8.597 unităţi şi 5,9% cotă de piaţă).
Totodată, pe modele, după primele 11 luni din acest an, Dacia Logan are cel mai mare volum de vânzări, respectiv 19.558 unităţi, fiind urmată de Dacia Duster cu 12.029 unităţi, Dacia Sandero (9.440), Renault Clio (5.210) şi Skoda Octavia (5.049).
Potrivit sursei citate, în funcţie de tipul de combustibil, în noiembrie faţă de octombrie, a crescut atât volumul, cât şi ponderea autoturismelor cu motoare diesel (31,7% faţă de 28,4%). La nivelul primelor 11 luni, autoturismele echipate cu motoare pe benzină au pondere de 61,9% din total, cu 10,4% mai mult comparativ cu ponderea pe care o aveau după aceeaşi perioadă din 2017, respectiv 51,5%.
Pe segmentul autoturismelor electrice şi hibride, statistica APIA relevă faptul că ponderea în vânzările totale a ajuns la 2,8%, superioară celei de anul trecut, când era de 2%). Astfel, în această marjă, s-au comercializat 847 de autoturisme electrice 100%, în creştere de 124,1% faţă de primele 11 luni din anul anterior, în timp ce, volumul hibridelor s-a majorat cu 60,1%, până la 3.169 unităţi, în intervalul de referinţă.
La nivel general, în funcţie de ţara de provenienţă a autoturismelor, situaţia se prezintă astfel: România (31,8% din total), Germania (18,4%), Cehia (10,5%), Turcia (8,9%) şi Spania (7,5%).
În ceea ce priveşte categoria autoturismelor rulate, datele APIA arată că, pe ansamblul celor 11 luni din 2018, s-au consemnat 434.914 de unităţi comercializate, în scădere cu 8,3% în comparaţie cu aceeaşi perioadă din anul precedent.
Pe acelasi subiect: