Adio mașini pe motorină și benzină! Volkswagen renunță la motoarele cu combustie internă
Volkswagen
Gigantul german Volkswagen, care, după scandalul emisiilor poluate, a început să se concentreze pe mașinile electrice, a anunțat că va renunța definitiv la mașinile pe benzină și motorină.
Michael Jost, șeful departamentului de strategie a producătorului auto, a spus la o conferință organizată la sediul central al Volkswagen din Wolfsburg, că “2026 va fi ultimul an în care vom mai produce platforme cu motoare cu combustie internă”.
Un purtător de cuvânt al companiei a confirmat, ulterior, pentru Reuters, că producătorul german se va concentra în schimb pe mașinile electrice.
Decizia pune Volkswagen în competiție directă cu Tesla a lui Elon Musk. Luna trecută, nemții au anunțat că au în plan o mașină electrică de 20.000 de euro și intenția de a tranforma fabricile din Germania, pentru a putea produce vehicule electrice.
Un raport publicat de Institutul pentru Cercetarea Forţei de Muncă (IAB) arată, însă, că Germania va pierde până în 2035 aproximativ 114.000 de locuri de muncă în urma trecerii la fabricarea vehiculelor electrice, costurile fiind estimate la aproximativ 20 de miliarde de euro, sau 0,6% din PIB, scrie Agerpres.
Cele mai multe locuri de muncă pierdute, 83.000, vor fi în sectorul fabricării de automobile, apreciază IAB, deoarece pentru producerea de motoare pe benzină şi motorină este nevoie de mai mulţi muncitori decât pentru motoarele folosite la vehiculele electrice.
Cei mai afectaţi vor fi angajaţii calificaţi, dar îşi pot pierde locurile de muncă şi cei necalificaţi sau cu studii superioare.
Institutul pentru Cercetarea Forţei de Muncă estimează că până în 2035 maşinile electrice vor avea o cotă de piaţă de 23%.
Poluarea urbană în multe oraşe germane este mai ridicată decât prevăd normele UE, determinând autorităţile să găsească metode de a reduce poluarea.
Pentru a reduce nivelul poluării şi a evita interzicerea totală a vehiculelor diesel, Volkswagen, Daimler şi alţi producători auto şi-au accelerat eforturile de dezvoltare a maşinilor electrice.
Industria auto germană, unde lucrează aproximativ 800.000 de angajaţi, este afectată de reacţia negativă faţă de automobilele echipate cu motoare diesel după ce, în luna septembrie 2015, Volkswagen a recunoscut că a utilizat un software pentru a eluda standardele de emisii poluante. Acest scandal s-a extins la nivelul întregii industrii şi a stimulat în alte ţări investiţiile în vehiculele electrice.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS