Vom plati taxa pentru toate autostrazile din Romania. Vezi de cand
Desi avem putini kilometri de autostrada, iar Romania este tara cu cele mai proaste drumuri, nu scapam de taxele impuse de Comisia Europeana. Directorul general al Companiei Nationale de Drumuri (CNADNR), Daniela Draghia, a declarat ca intreaga retea de autostrazi va fi taxata, mentionand ca institutia lucreaza la stabilirea valorii si a modului cum se vor colecta banii.
Anterior, ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a firmase ca doar utilizarea autostrazilor de pe Coridorul IV paneropean va fi taxata, conditie impusa de Comisia Europeana, cu o suma care va fi anuntata cand majoritatea tronsoanelor vor fi finalizate, in 2015.
"Comisia Europeana a impus conditii clare, atunci cand ne-au dat finantarea, si anume taxarea autostrazilor. Vorbim de Coridorul IV, dar si de celelalte autostrazi deja construite. Intreaga retea va fi taxata", a precizat Draghia, potrivit Mediafax.
In prezent, doar tronsonul Bucuresti-Cernavoda din autostrada Bucuresti-Constanta se afla pe traseul Coridorului IV.
CNADNR lucreaza la calcularea taxei, precum si la modul in care aceasta va fi aplicata, respectiv prin puncte de colectare sau cu ajutorul satelitilor prin Programul Galileo al Uniunii Europene (sistem european de radionavigatie), care va intra in vigoare in 2013. Radionavigatia prin satelit este o tehnologie care permite utilizatorilor sa isi cunoasca pozitionarea in orice moment.
"Daca vom trimite in aceasta luna cererea la Comisia Europeana pentru taxarea autostrazilor, ei au termen de sase luni pentru a ne raspunde. Asta inseamna ca la inceputul anului viitor vom afla toate detaliile", a mai afirmat oficialul CNADNR.
Coridorul IV incepe in Germania, la Nurenberg, si se continua pe ruta Praga-Viena-Bratislava-Budapesta. In Romania, traseul trece prin Nadlac, Arad, Deva, Orastie, Sibiu, Bucuresti, Fetesti si Constanta, ruta continuand pana la Istanbul.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS