Ministrul Transporturilor promite că bucureștenii vor circula pe Magistrala 5 de metrou din decembrie
Metrou
Magistrala 5 de metrou va fi deschisă la sfârşitul lui decembrie 2019 şi se va circula pe ea, a dat asigurări marţi seara ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.
Şeful de la Transporturi a precizat că va avea o discuţie cu noul director al Metrorex, Marin Aldea, şi îi va transmite că "lucrează cu mandatul pe masă", iar în luna decembrie Magistrala 5 va fi deschisă circulaţiei.
"Mâine (miercuri, n.red.) o să am şi eu o discuţie cu domnul director proaspăt instalat (la Metrorex, n.red.) în care îi voi spune ce i-am spus şi directorului Şodolescu (fostul director al Metrorex, n.red.): lucrează cu mandatul pe masă. În luna decembrie deschidem Magistrala 5. La sfârşitul lui decembrie se va circula pe Magistrala 5, va fi deschisă", a spus Cuc, potrivit Agerpres.
Întrebat despre informaţiile potrivit cărora fostul director general al Metrorex Dumitru Şodolescu ar fi fost îndepărtat din fruntea companiei întrucât nu era agreat de sindicatul de la metrou, ministrul a răspuns: "Cred că nu mă puteţi acuza pe mine că aş fi părtinitor cu sindicatele, când aţi văzut câte proteste au fost la minister de la sindicate". El a subliniat că directorul general al companiei este numit de Consiliul de Administraţie, şi nu de ministru.
"Eu tot ce pot să fac este să discut şi să preiau problemele reale pe care aceştia le au şi să încerc să le rezolv. Vizavi de presiuni, să ştiţi că eu nu reacţionez la presiuni deloc. Eu ştiu că trebuie să fac ceea ce am spus, în cazul metroului să terminăm Magistrala 5", a subliniat Cuc.
În ceea ce priveşte proiectele viitoare pe care le are Metrorex, Răzvan Cuc a menţionat că deja s-a lansat proiectarea şi execuţia pentru Magistrala 6 - secţiunea 1 Mai - Tokyo.
"Adică secţiunea cu aeroportul, ca să înţeleagă toţi românii, că mi s-a spus că vorbesc prea tehnic. Deci, conexiunea cu aeroportul - a fost lansată proiectarea şi execuţia pentru primele şase staţii. Urmează ca în perioada următoare să se lanseze şi pentru celelalte şase staţii, să se desemneze câştigătorul şi să se apuce de lucru", a susţinut acesta.
Marin Aldea va fi noul director general interimar al Metrorex, începând din 3 iulie, acesta urmând să îl înlocuiască în funcţie pe Dumitru Şodolescu, al cărui mandat expiră marţi, 2 iulie 2019, a anunţat Metrorex.
"Consiliul de Administraţie al Metrorex îl numeşte pe domnul Marin Aldea director general interimar pentru o perioadă de 4 luni, cu posibilitatea prelungirii, pentru motive temeinice, până la maximum 6 luni, începând cu data de 3 iulie 2019, conform prevederilor OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice. Acesta îl înlocuieşte în funcţia de director general pe Dumitru Şodolescu, al cărui mandat expiră astăzi, 2.07.2019", se arată în comunicat.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS