FMI a cerut Guvernului sa vanda actiunile detinute la Tarom!
Fondul Monetar International (FMI) a solicitat Guvernului sa includa pe lista societatilor pentru care vor fi scoase la vanzare pachete minoritare de actiuni si compania Tarom, obligatie care va fi introdusa in viitorul acord incheiat cu institutia financiara, potrivit unor surse citate de Mediafax.
"A fost o discutie legata si de viitorul acord, existand solicitarea ca acesta sa prevada vanzarea de actiuni minoritare la mai multe companii importante, inclusiv Tarom. Nu s-a stabilit ceva concret despre suma de finantare a viitorului acord", au declarat sursele prezente la intalnirea de miercuri seara dintre premierul Emil Boc si membrii misiunii Fondului Monetar International, Comisiei Europene si Bancii Mondiale, aflati la Bucuresti.
Rezultatele Tarom
In primavara anului trecut, Ministerul Transporturilor, actionarul majoritar al Tarom, a majorat cu 63,96 milioane lei capitalul social al companiei de transport aerian, de la 1,974 miliarde de lei la 2,038 miliarde de lei, pentru rambursarea unor credite, plata dobanzilor si comisioanelor aferente. Astfel, Tarom a emis 25,58 milioane de actiuni, cu o valoare nominala de 2,5 lei pe titlu.
In urma operatiunii, Ministerul Transporturilor a ajuns sa detina 96,95% din actiunile Tarom, restul titlurilor revenind Aeroportului International Henri Coanda Otopeni (1,6%), Administratiei Romane a Serviciilor de Trafic Aerian (1,36%) si Societatii de Investitii Financiare Muntenia (0,09%).
Bugetul rectificat pe 2010 al Tarom prevede o crestere a profitului de peste 2,7 ori fata de varianta initiala, de la 19,8 milioane lei la 53,56 milioane lei, potrivit unui proiect de hotarare de guvern elaborat de Ministerul Transporturilor.
Compania a transportat in primele sapte luni ale anului trecut 1,12 milioane de pasageri, in crestere cu 24,7% fata de aceeasi perioada a anului 2009, cand traficul a fost de 898.211 de persoane.
Pentru acest an, Tarom vrea sa aiba profit zero, releva un alt proiect de hotarare de guvern elaborat de ministerul de resort.
Cati bani poate obtine Guvernul din privatizari
Grzegorz Konieczny, directorul general al Franklin Templeton si managerul de portofoliu al Fondului Proprietatea, estimeaza ca Guvernul ar putea obtine, in urmatorii doi ani, aproape 1,5 miliarde de euro din vanzarea de actiuni ale unor companii de stat.
In cadrul acordului actual, FMI si Guvernul monitorizeaza evolutiile financiare pentru zece companii de stat, respectiv Compania Nationala a Huilei, Termoelectrica, CFR SA, CFR Calatori, Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR), Metrorex, CFR Marfa, Electrificare CFR, Compania Electrocentrale Bucuresti si Administratia Nationala a Imbunatatirilor Funciare.
Romania are in derulare un acord de finantare externa cu FMI, UE si alte institutii financiare internationale, in suma totala de aproximativ 20 de miliarde de euro.
O misiune FMI - CE a inceput a saptea evaluare a acordului stand-by, in care se va analiza indeplinirea obiectivelor stabilite pentru ultimul trimestru din 2010 si vor fi negociate conditiile privind un nou acord, de tip preventiv. Vizita se va incheia in data de 8 februarie.
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS