In cadrul noului acord "de precautie", care va intra in vigoare in aprilie, Romania va avea la dispozitie 3,6 miliarde de euro de la FMI (in echivalent) si 1,4 miliarde de euro de la Uniunea Europeana.

Banii se vor pastra la dispozitia tarii noastre fara plata vreunui comision. Acestia ar urma sa fi folositi doar in cazul unui derapaj.

El a mentionat ca au existat voci care au sustinut ca noul acord ar trebui sa fie pe un an.

"Nu, este un acord care are obiective pe termen mediu, care lanseaza o viziune de modernizare a statului si a serviciilor sale, si materializarea acestor obiective nu se poate realiza intr-un singur an. Ca atare, acordul este pentru doi ani", a explicat presedintele.

Seful statului a enumerat motivele pentru un nou acord, printre acestea fiind riscul regiunii, inca ridicat.

"Suntem intr-o criza a datoriilor suverane si nu stim cum pot evolua alte state. De aceea am stabilit, impreuna cu guvernatorul, cu prim-ministrul, cu ministrul de Finante, ca aceasta suma, daca este tinuta la dispozitia Romaniei pentru o situatie de criza neprevazuta, este acoperitoare pentrru a evita un derapaj generat de ce s-ar intampla in alte tari, in UE sau in regiune", a mai spus seful statului.

Romania nu mai trage ultima transa

In acelasi timp, seful statului a aratat ca Romania nu va mai trage ultima transa de la FMI pentru ca rezerva BNR este suficienta!

Potrivit lui Basescu, tara noastra a depasit deja riscul unui derapaj economic, dar depinde foarte mult si de situatia economiilor din zona euro.

Presedintele a mai spus ca Romania nu va mai trage ultima transa de la FMI, de un miliard de euro, data "fiind evolutia economica".

Romania va utiliza insa ultima transa de la Comisia Europeana pentru acoperirea deficitului.

 

Care au fost discutiile de sambata?

Basescu a declarat, sambata, la inceputul intalnirii cu reprezentantii FMI, CE si BM, ca partea romana are probleme legate de respectarea procedurilor la implementarea, la nivel local, a proiectelor finantate din bani europeni, mentionand ca ar fi nevoie de asistenta de la UE.
El a spus ca, desi numarul proiectelor aprobate de CE este mare, implementarea este deficitara.

"Privind la numarul de proiecte aprobate de CE, suntem campioni, dar legat de implementare, suntem blocati", a spus Basescu.
 
El a adaugat ca a cerut Departamentului Afacerilor Europene explicatii, fiind posibil ca problemele sa fie legate de proceduri. "Inca nu avem date clare", a spus Basescu.

Reprezentantii FMI, CE si BM au declarat ca partea romana trebuie sa ii sprijine pe beneficiari in absorbtia acestor fonduri.

Probleme in energie

Basescu le-a mai spus membrilor delegatiei FMI, CE si BM ca daca noile companii energetice vor fi blocate mult timp in justitie este mai bine sa fie luate decizii administrative decat sa se astepte.

La inceputul intalnirii, presedintele a dat mana cu membrii delegatiei si i-a intrebat apoi cat de departe au ajuns cu negocierile pentru un nou acord.

"Am ajuns foarte departe. Am constatat progrese facute de partea romana", a raspuns un reprezentant al delegatiei, mentionand ca un subiect important care a fost discutat este cel legat de sectorul energetic.

In acest context, seful statului a spus ca partea romana are probleme legate de companiile energetice.

El le-a spus membrilor delegatiei ca "daca noile companii energetice vor fi blocate mult timp in justitie, este mai bine sa fie luate decizii administrative decat sa se astepte, pentru a nu bloca intregul proces".

Basescu s-a interesat daca delegatia a discutat cu Executivul despre problemele legate de buget si de deficit.

Reprezentantii delegatiei au declarat ca exista vesti imbucuratoare, Romania atingandu-si obiectivele asumate. "Guvernul a facut eforturi legate de deficitul bugetar", a remarcat Jeffrey Franks.

Guvernul negociaza in prezent cu FMI incheierea unui nou acord, cu o durata de doi ani, prin care sa finalizeze reformele structurale, luand in calcul si faptul ca aceasta intelegere va cuprinde anul electoral 2012, ceea ce determina un risc politic important, scria recent Mediafax.

Reprezentantul Romaniei la FMI, Mihai Tanasescu, declara la inceputul lunii ianuarie ca Romania poate accesa de la FMI, prin noul acord, o suma de pana la de trei ori cota de Drepturi Speciale de Tragere (DST) detinuta la Fond, ceea ce reprezinta o suma de aproximativ 3,1-3,2 miliarde DST (3,6-3,7 miliarde euro-n.r.).

Guvernatorul sustine un acord pe doi ani

Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, le spunea recent economistilor din banci ca, daca li se va solicita opinia, reprezentantii BNR vor pleda pentru o intelegere cu FMI si CE pe doi ani, pentru a depasi ciclul electoral 2012.

Acord de 20 de miliarde de euro

Romania are in derulare un acord de finantare externa cu FMI, UE si alte institutii financiare internationale, in suma totala de aproximativ 20 de miliarde de euro.