Taxele ascunse fac biletul de la low-cost mai scump ca la companiile de linie. VIDEO
In jur de 500 de euro pentru un bilet de avion pana la Roma nu este in mod sigur un chilipir. Dar cand l-ai mai cumparat si de la o companie cu zboruri ieftine, gluma incepe sa sune prost. Operatorilor low-cost le merge atat de bine in sezon, incat au ajuns mai scumpi decat cei de linie pe multe dintre destinatii. Unde mai pui taxele nesfarsite pentru bagaj, imbarcare ori… spatiul de la picioare.
In esenta, diferentele intre tarifele low-cost si cele de linie au ajuns aproape insesizabile. Toata lumea foloseste strategia biletelor promotionale la preturi atat de mici, incat nu acopera nici macar pretul kerosenului ars de avion. Biletele de 9, 15 sau 20 de euro le numeri, de obicei, pe degetele de la maini.
Apoi incep taxele. Asa se aduna 10 euro pentru check-in in aeroport, daca nu vrei sa iti alegi locul de acasa on-line. Chiar si poseta a ajuns bagaj de mana, asa ca un rucsac in plus va fi taxat.
Bagajul de cala este de asemenea tarifat suplimentar cu 35 de euro. In competitia pentru pretul cel mai mic, chiar si companiile de linie au eliminat pe majoritatea curselor masa calda.
Ultimele locuri din avion ajung chiar si la 300-400 de euro pe sens. Dupa care afli, in ultima clipa, ca vei mai plati inca o taxa de la 5 la 30 de euro pentru emiterea online.
Chilipirurile adevarate se gasesc pe internet. Motoarele de cautare gasesc in timp real bilete de la toate companiile. Cele mai cunoscute sunt skyscanner, travelocity, esky sau paravion.
Pe acelasi subiect: