Doar 600 de romani isi permit o croaziera pe cel mai mare vas din lume. Pretul mediu al unei calatorii este de 1.700 euro
Royal Caribbean International estimeaza ca va vinde in Romania minimum 600 de locuri pentru croaziere in Mediterana efectuate cu cel mai mare vas de acest tip din lume, pretul mediu pentru o astfel de calatorie fiind de 1.700 de euro pentru doua persoane.
Vasul Oasis of the Seas va naviga in Europa in toamna anului 2014, iar rezervarile se pot face incepand cu data de 11 aprilie.
"Chiar daca nava are 5.400 cabine, fiind pentru prima oara in Mediterana va fi extrem de solicitata. Un pachet mediu de 7 zile, pentru doua persoane, este de circa 1.700 de euro. Cel mai scump pachet - o cabina owner suite pentru trei persoane - costa 15.000 de euro. Estimam ca in acest an vor fi vandute minimum 300 cabine duble pentru croazierele din Mediterana", a declarat Nicolae Demetriade, presedintele World Travel, care reprezinta in Romania Royal Caribbean International, potrivit Mediafax.
Vasul va naviga in Oceanul Atlantic si pe Mediterana de Vest, iar pasagerii vor beneficia de o serie de facilitati introduse in exclusivitate pe vas. Printre acestea o tiroliana de 25 metri care traverseaza vasul, un carusel lucrat manual, musical-uri gen Broadway, prima cafenea Starbucks pe mare si un parc cu peste 12.000 de specii de arbori si plante naturale. Lansat in 2009, vasul Oasis of the Seas are 16 punti si o greutate de 225.282 tone.
Royal Caribbean International este o companie globala, avand o flota de 22 vase. Compania ofera croaziere in Caraibe, Alaska, Canada, Europa, Australia, Noua Zeelanda, Asia si America de Sud. Demetriade estimeaza ca pe navele de croaziera in acest an vor calatori peste 17.000 pasageri romani, in crestere fata de anii anteriori.
Mai multe despre:
#vase de croaziera#vacante
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS