Agentiile acuza preotii ca organizeaza ilegal pelerinaje externe, cu profit de 4.000 euro pe excursie
Preotii organizeaza ilegal pelerinaje cu enoriasii in Israel si fac concurenta neloiala agentiilor de turism, iar castigul pentru o excursie este de 4.000 de euro de persoana, sustin agentiile de turism, insa reprezentantii Bisericii spun ca excursiile se fac legal, prin agentiile Patriarhiei.
"Am cerut o intalnire oficiala la Patriarhie sa le explicam problema. Sunt preoti care organizeaza pelerinaje in Israel, si acest lucru este ilegal. Conform legislatiei romanesti, nu ai voie sa faci rezervari de servicii turistice si excursii daca nu ai licenta de agentie de turism", a declarat pentru Mediafax presedintele ANAT, Corina Martin.
Ea spune ca pelerinajele ilegale, facute de preoti, sunt o afacere de milioane de euro. Potrivit datelor Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism, numarul turistilor care au vizitat anul trecut Israelul a trecut de 44.000, iar cheltuiala medie pe turist a fost de peste 600 de euro.
O parte dintre romanii care merg in Israel se duc pentru a-si vizita rudele, insa majoritatea turistilor aleg pelerinajele la Zidul Plangerii, Mormantul Sfant, Biserica Sfanta Ana, Drumul Crucii, Golgota, Muntele Maslinilor, Gradina Ghetsimani, Bethleem, Marea Moarta, Qumran, Eilat, Muntele Sinai si Manastirea Sfanta Ecaterina.
Alin Burcea, proprietarul agentiei de turism Paralela 45, care opereaza si circuite in Israel, estimeaza ca pentru pelerinaje merg anual in Tara Sfanta aproape 40.000 de romani, dintre care sub 10.000 ajung prin intermediul agentiilor de turism.
Agentia Patriarhiei, Basilica Travel, a avut anul trecut venituri de aproximativ 100.000 de euro, potrivit datelor Ministerului de Finante.
Cu toate acestea, parintele Constantin Stoica, purtatorul de cuvant al Bisericii Ortodoxe Romane, afirma ca mii de pelerini merg anual in Israel prin Basilica Travel. Insa la tarifele de peste 600 de euro, afisate pe site-ul agentiei, pentru un pelerinaj in Israel agentia ar trebui sa aiba venituri de minim 600.000 de euro pentru cel putin 1.000 de pelerini.
"Cam 30.000 de romani merg in excursii in Israel ilegal, cu preotii. Un preot castiga, in medie, 100 de euro de la fiecare enorias pe excursie, care costa 600-700 de euro, iar un grup are, in general, 40 de persoane, ceea ce reprezinta profit de 4.000 de euro de preot pentru un pelerinaj", sustine Burcea, potrivit Mediafax.
El afirma ca exista sute de preoti care organizeaza ilegal excursii in Israel, incaseaza banii numerar si, "evident, dau bani mai departe".
Paradoxal, spun reprezentantii agentiilor din turism, o excursie cu preotii este mai scumpa decat una prin agentie, desi acestia nu platesc niciun fel de taxa la stat. Astfel, daca prin agentii pachetul de o saptamana in Israel costa circa 600 de euro de persoana, incluzand transport cu avionul si cazare, preotii vand in general excursia cu peste 700 de euro. Asta inseamna ca preotii incaseaza de la cei 30.000 de pelerini peste 21 de milioane de euro, dintre care, potrivit lui Burcea, profitul obtinut este de 3 milioane de euro.
"Exista si centre de pelerinaj, care nu au licenta, brevet, dar fac inscrieri. Nu ar fi o problema daca ar face totul benevol, daca ar dormi oamenii la centrul romanesc din Israel si daca excursia ar costa 350 de euro, cu taxe. Evident, nu este asa", a adaugat Burcea.
Corina Martin acuza statul roman ca nu intervine pentru a stopa evaziunea facuta de preoti si spune ca asa-numitele "centre de pelerinaj" care s-au deschis in mai multe orase din tara sunt de fapt agentii de turism care functioneaza fara licenta. "Noi pierdem o piata importanta de turisti, care ar fi putut sa mearga in Israel prin intermediul agentiilor", a afirmat Martin.
Cu toate acestea, sunt voci din turism care sustin ca o mare parte a pelerinilor care ajung in Israel nu ar intra niciodata sa cumpere bilete din agentiile de turism si ca doar preotii sunt cei care ii pot convinge si le pot inspira incredere sa calatoreasca in afara tarii.
"Chiar daca ar fi asa, preotii ar trebui sa lucreze cu agentiile de turism. Ei insa fac concurenta neloiala agentiilor", este de parere Adriana Goicea, directorul agentiei cocktail Holidays, specializata in outgoing. Aceasta spune ca pelerinii care merg cu preotii in excursii si nu apeleaza la agentiile de turism se expun unor riscuri, pentru ca nu au asigurare medicala si nici asigurare de insolventa.
Parintele Constantin Stoica spune ca afirmatiile agentiilor sunt fanteziste si ca nu exista preoti care sa organizeze singuri excursii.
"Prin hotararea nr. 2080 din 3 martie 2010 a Permanentei Consiliului Eparhial a Arhiepiscopiei Bucurestilor, au fost interzise pelerinajele in strainatate, organizate in mod individual de catre preoti si monahi. Pelerinajele sunt organizate numai prin agentiile de pelerinaj ale Patriarhiei Romane si ale unor eparhii din tara. In situatia in care ANAT are cunostinta de organizarea de pelerinaje de catre persoane particulare, recomandam asociatiei sa se adreseze organismelor abilitate ale statului, iar daca sunt clerici sa aduca la cunostinta Patriarhiei Romane", a completat Stoica.
Corina Martin spune, insa, ca chiar daca o astfel de hotarare a fost luata, preotii nu o respecta si continua sa organizeze excursii pe cont propriu. Totodata, sefa ANAT afirma ca nu stie de o alta agentie a Bisericii care sa aiba licenta de functionare, cu exceptia Basilica Travel.
Stoica a aratat ca agentia de pelerinaj a Patriarhiei, Basilica Travel, membra a Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism (ANAT), este organizata ca societate comerciala potrivit legislatiei romane si europene in vigoare, cu autorizare de functionare si brevet din partea Ministerului Turismului, fiind platitoare de taxe si impozite, inclusiv de TVA, asemenea celorlalte agentii de turism din Romania.
Burcea spune insa ca agentiile de turism nu au nicio problema cu Basilica. Parintele Stoica a adaugat ca Patriarhia Romana a infiintat birouri de pelerinaje respectand legislatia in vigoare pentru a veni in intampinarea dorintei unui numar tot mai mare de credinciosi de a merge in pelerinaj la locurile sfinte crestine.
"Spre deosebire de excursiile organizate de agentiile de turism din Romania, pelerinajele organizate de Patriarhia Romana au o importanta dimensiune religios-duhovniceasca. De aceea, fiecare grup de pelerini este insotit de un preot care acorda permanent asistenta religioasa si raspunde la intrebarile adresate de pelerini. In fiecare dimineata si seara de pelerinaj se face rugaciune, iar pelerinii au posibilitatea sa participe la Sfanta Liturghie", a adaugat Stoica.
Fiecare pelerin primeste Biblia, un ghid al pelerinului cu informatii si explicatii la fiecare obiectiv religios vizitat si un DVD cu traseul pelerinajului. De aceea, crede reprezentantul Bisericii, un numar tot mai mare de romani din tara si din diaspora prefera agentiile de pelerinaj ale Patriarhiei Romane.
"Ce-ar fi daca si noi, agentiile de turism, le-am face preotilor concurenta si ne-am deschide fiecare cate o bisericuta si am face cateva slujbe pe saptamana?", spune Alin Burcea.