W. Hague: Regatul Unit s-ar putea destrama daca britanicii ar vota in favoarea iesirii Marii Britanii din UE
Regatul Unit s-ar putea destrama daca britanicii ar vota in favoarea iesirii Marii Britanii din Uniunea European, deoarece aceasta ar favoriza cauza nationalistilor scotieni, a estimat miercuri fostul ministru de externe britanic William Hague.
Hague, fost lider al Partidului Conservator, formatiunea politica a premierului David Cameron, si care este considerat un eurosceptic, a afirmat ca va sprijini ramanerea Marii Britanii in blocul comunitar, in pofida marilor sale indoieli referitoare la UE.
''Va trebui sa ne punem intrebarea, chiar daca ne displac atat de multe aspecte in legatura cu aceasta, daca vrem intr-adevar sa o slabim (UE) si in acelasi timp sa crestem sansele Scotiei de a parasi Regatul Unit, daca Regatul Unit paraseste UE'', a afirmat Hague in Daily Telegraph, transmite Agerpres.
David Cameron s-a intalnit cu partenerii sai europeni saptamana trecuta la Bruxelles in incercarea de a obtine sprijin pentru reforma sa privind relatiile Londrei cu UE.
Criticii din cadrul partidului sau, care a fost profund divizat de decenii pe tema Europei, au afirmat ca este putin probabil ca negocierile sale sa capete ceva substanta.
Duminica, fostul ministru al apararii Liam Fox declara ca este timpul ''de a se pune capat pretentiei'' ca Europa se va schimba pentru a putea sa cuprinda si Marea Britanie.
In opinia lui Hague, UE, in pofida multor esecuri, a oferit stabilitate pentru democratiile fragile din Europa Centrala si nu va fi in interesul Marii Britanii ca blocul comunitar sa se destrame in conditiile unei asemenea volatilitati in Orientul Mijlociu si in economia mondiala.
Hague este de parere ca nationalistii scotieni, care sustin puternic ramanerea Regatului Unit in Uniunea Europeana, se vor folosi de votul pentru iesirea regatului din UE ca baza pentru organizarea unui alt referendum privind independenta Scotiei, respinsa de scotieni cu 55%, contra 45%, in septembrie 2014. El a estimat ca ar fi foarte usor de convocat un al doilea referendum in astfel de circumstante.
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS