Tot mai mulți cetățeni europeni și britanici părăsesc Marea Britanie. Aproape un milion de lucrători specializați vor să plece în viitorul apropiat
Aproape un milion de lucrători specializați din tările membre UE care lucrează în Marea Britanie - cei mai mulți înalt calificați, intenționează să părăsească Regatul imediat după Brexit, arată datele unui studiu, citat de The Independent.
Sondajul internațional, la care au participat 2.000 de cetățeni europeni care lucrează deja în Marea Britanie și alți 1.000 de respondenți din zece țări care au livrat cei mai mulți lucrători pe piața britanică, mai arată că o jumătate dintre strănii din Regat s-au simțit mai puțin bineveniți de la referendum încoace.
Potrivit rezultatelor sondajului, 55% dintre europenii care au un doctorat și 49% dintre cei cu studii postuniversitare au decis deja să plece din Marea Britanie sau se gândesc să o facă în anii următori.
“Cercetarea arată cât de importante sunt mișcările pe care angajatorii le vor face pentru a evita o ‘scurgere a creierelor’, după Brexit. Deși o jumătate dintre cetățenii europeni care lucrează în Regat planuiesc sa rămână, ceea ce decid ceilalți să facă va influența categoric piața muncii”, a declarat Karen Briggs, director al Departamentului pentru Brexit din cadrul KPMG.
Punam Birly, șef al Departamentului pentru Angajați și Imigrație de la KPMG, spune că cercetarea arată că angajatorii fac prea puțin pentru a-și susține angajații europeni, ceea ce vulnerabilizează Marea Britanie.
“În consecință, vedem o reducere a numărului de aplicații din partea cetățenilor UE pentru univestitățile britanice. Acest lucru poate duce la un deficit de specialiști pe piața muncii, fie că vorbim depre chimiști, lingviști sau alte specializări”, a explicat Birly.
Mai mult de 100.000 de britanici au părăsit Regatul, după votul pentru Brexit
De partea cealaltă, tot mai mulți britanici părăsesc țara, ca urmare a incertitudinilor create de Brexit. Asftel, potrivit statisticilor oficiale, 134.000 de cetățeni britanici au părăsit țara în ultimul an, mai mutl cu 8.000 față de anul anterior.
Datele vin în contextul în care și numărul de europeni care părăsesc Regatul se află la maximul ultimilor 10 ani.
Majoritatea britanicilor care au plecat din țară în ultimul an au făcut-o fie pentru un job mai bun în străinătate, fie pentru a-și urma partenerul de altă naționalitate, având în vedere că nimeni nu știe încă ce drepturi vor avea cetățenii europeni în Regat, dupa Brexit.
Mulți dintre ei au spus că Marea Britanie este mai puțin prietenoasă, susținând că s-a transformat într-o societate pe care nu o mai recunosc.
Săptămâna trecuta, Ministerul de Interne de la Londra a trimis unor cetățeni UE, din greșeală, căteva zeci de scrisori prin care îi anunța că vor fi deportați. Chiar dacă autoritățile și-au recunoscut greșeala și au spus că drepturile de sedere și de muncă ale europenilor în Marea Britanie nu s-a schimbat, întâmplarea a alimentat sentimentul de teamă în rândul cetățenilor europeni care locuiesc în Regat.
Pe acelasi subiect: