O nouă rundă de negocieri pentru Brexit începe la Bruxelles. Cele două părți se acuză de tergiversare și de discuții “fără substanță”
David Davis si Michel Barnier, negociatorii pentru Brexit.
Uniunea Europeană (UE) ar trebui ”să nu-şi târască picioarele” în negocierea Brexitului, a declarat o sursă din cadrul Guvernului britanic înaintea lansării unei noi runde de discuţii la Bruxelles, relatează AFP, potrivit News.ro.
”Cele două părţi trebuie să fie flexibile şi să vrea să ajungă la un compromis atunci când este vorba despre rezolvarea dezacordurilor asupra anumitor subiecte”, a declarat această sursă.
”Aşa cum UE a spus ea însăşi, timpul trece, deci niciuna dintre cele două părţi nu ar trebui să-şi târască picioarele”, a adăugat ea.
Ministerul britanic al Brexitului a îndemnat la rândul său, într-un comunicat, Comisia Europeană (CE) să fie ”mai suplă”.
Britanicii doresc să discute încă de pe acum despre contururile viitoarelor acorduri comerciale între Uniune şi Rgatul Unit.
Însă Cei 27 spun că ei vor accepta să vorbească despre acest lucru cu condiţia să se înregistreze ”progrese suficiente” în trei domenii prioritare în ochii Uniunii, şi anume soarta cetăţenilor europeni din Regatul Unit, factura ieşirii şi viitorul frontierei dintre Irlanda şi provincia britanică Iranda de Nord.
”Conversaţiile cu privire la ieşirea noastră şi parteneriatul strâns pe care-l vrem noi în viitor cu UE sunt două subiecte intrinsec legate”, în opinia ministerul britanic.
Poziţiile Londrei nu au ”substanţă” în negocierea Brexitului, au deplâns vineri oficiali de rang înalt din UE.
”Dacă vă uitaţi unde ne aflăm şi unde ar trebui să fim (...) există o mare prăpastie”, a declarat în faţa presei un oficial european de rang înalt, care a dorit să nu-i fie dezvăluită identitatea.
El a apreciat că ”este puţin probabil ca noi să facem progrese semnificative pentru a acoperi această prăpastie” săptămâna viitoare.
Ministerul britanic scrie că negocierile între David Davis, ministrul britanic al Brexitului, şi Michel Barnier, negociatorul-şef al UE, vor începe luni şi vor continua până joi.
Data precisă a începutului negocierilor nu era încă sigură, deoarece luni este o zi liberă în Regatul Unit.
Londra susţine că a dat dovadă de o ”abordare pragmatică” într-o serie de documente de poziţie, în ultimele săptămâni, cu privire la relaţiile comerciale, frontiera irlandeză sau mecanisme de rezolvare a contenciosului post-Brexit.
Însă funcţionarii europeni s-au arătat foarte crtici faţă de aceste poziţii.
Potrivit sursei din cadrul Guvernul britanic, discuţiile din această săptămână vor fi în mod esenţial tehnice şi urmează să fie o ”trambulină a unor discuţii mai substanţiale în septembrie”.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS