Somajul in randul tinerilor din Grecia a trecut de 60%
Somajul in randul tinerilor din Grecia a crescut in luna februarie pentru prima data peste nivelul de 60%. Acesta reflecta recesiunea puternica a economiei elene, dupa ani de masuri de austeritate cerute de creditorii internationali ai guvernului.
In randul persoanelor cu varsta de 15-24 de ani, rata somajului s-a situat la 64,2% in februarie, fata de 59,3% in ianuarie, potivit cotidianului elen Kathimerini.
Pe ansamblu, rata somajului a avansat la 27%. In ianuarie, somajul s-a situat la 26,7%, cifra revizuita fata de nivelul anuntat anterior.
Grecia a redus salariul minim pentru persoane sub 25 de ani cu 32%, la circa 500 de euro, pentru a stimula angajarea.
Economia Greciei se afla in al saselea an de recesiune, in urma reducerilor de cheltuieli si majorarilor de taxe adoptate de guvern. Masurile de austeritate au fost cerute de Uniunea Europeana si Fondul Monetar International in cadrul unor pachete de imprumuturi externe care au salvat statul elen de la colaps financiar.
Contractia economiei Greciei este estimata la 4,2-4,5% in acest an.