Putin inlocuieste Europa cu Asia. Moscova si Beijingul au inceput lucrarile la conducta care va transporta gazele rusesti in China
Presedintele rus Vladimir Putin si vicepremierul chinez Zhang Gaoli. Foto: AFP/Mediafax
Rusia si China au inceput constructia unei conducte de gaze, care sa lege cele doua tari, printr-o ceremonie desfasurata la Yakutsk, in Siberia, scrie BBC News.
Compania petroliera de stat din China CNPC a semnat un acord cu autoritatile de la Moscova, pentru achizitionarea de gaze naturale in valoare de 400 miliarde de dolari de la gigantul rus Gazprom.
Astfel, Rusia va livra anual catre Beijing 38 de miliarde de metri cubi de gaze, pentru o perioada de 30 de ani.
Intelegerea, semnata la inceputul crizei din Ucraina atunci cand tensiunile dintre Moscova si Occident pe aceasta tema erau in stare incipienta, va mai reduce din dependenta Rusiei de cumparatorii europeni de gaze, care au impus sanctiuni drastice pentru produsele rusesti pe continent.
La ceremonia de lansare a lucrarilor pentru gazoduct au participat presedintele rus Vladimir Putin si vicepremierul chinez Zhang Gaoli, care a spus ca lucrarile pe partea chineza vor incepe in 2015, urmand ca primele gaze sa fie pompate prin noua conducta la inceputul anului 2019.
In ultimii 10 ani, China a folosit mai multi furnizori de gaze, in prezent Turkmenistanul livrand cea mai mare cantitate catre Beijing. Anul trecut, China a inceput sa importe gaze naturale si din Myanmar.
China este cel mai mare partener comercial independent al Rusiei, cu schimburi bilaterale de 90 de miliarde de dolari, in 2013. Cele doua tari vor sa dubleze volumul schimburilor comerciale in urmatorii 10 ani.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS