Efect de bumerang. Ucraina vrea sa blocheze tranzitul produselor rusesti pe teritoriul sau. Interdictia s-ar aplica inclusiv pentru gaze. Reactia Germaniei
Gaze naturale
Germania a cerut Ucrainei sa nu blocheze livrarile de gaz si de petrol din Rusia catre tarile europene, ce tranziteaza teritoriul ucrainean, relateaza Itar-Tass, in pagina electronica, scrie Mediafax.
"Guvernul federal spera ca Ucraina nu va implementa o masura pe care premierul (Arsenii) Iateniuk a anuntat-o vineri", a declarat luni purtatorul de cuvant al Guvernului german, Steffen Seibert.
Iateniuk a declarat ca Ucraina ar putea impune sanctiuni pentru 172 de rusi si 65 de firme, in principal din Rusia, si va interzice, de asemenea, tranzitul produselor rusesti, inclusiv de gaz, pe teritoriul sau. El a declarat, de asemenea, ca Ucraina nu are nicio alternativa decat sa puna capat dependentei de gaz fata de Rusia.
Companiile rusesti care nu vor fi incluse pe o eventuala lista ucraineana vor putea transporta gaz catre tarile UE, Turcia si Republica Moldova, daca incheie acorduri directe cu firma ucraineana de gaz Naftogaz, potrivit unei declaratii publicate luni de companie.
"Naftogaz insista ca este un partener de incredere in transportul de gaz natural catre UE. Compania se declara pregatita sa transfere ireprosabil gazele naturale catre consumatorii europeni", a precizat directorul executiv Andrii Kobolev.
Pe acelasi subiect: