Pace între UE și SUA, în războiul taxelor vamale. Juncker și Trump anunță un acord privind relațiile comerciale. Disputa cu China se întețește
Jean-Claude Juncker si Donald Trump
Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, au anunţat miercuri că au ajuns la un acord privind relaţiile comerciale dintre SUA şi UE, informează agenţiile de presă internaţionale.
Trump l-a primit pe Juncker la Casa Albă, iar după dialogul oficial a anunţat că relaţiile dintre Washington şi Bruxelles intră într-o fază nouă.
"Am convenit astăzi ca, înainte de toate, să acţionăm pentru zero taxe, zero bariere şi zero subvenţii pentru mărfurile industriale non-auto. De asemenea, vom colabora pentru a reduce barierele şi a creşte schimburile comerciale în domeniul serviciilor, produselor chimice, farmaceutice, medicale, precum şi pentru soia", se arată în documenul emis după întâlnirea Trump - Juncker.
"Ne-am întâlnit astăzi în Washington, D.C. pentru a lansa o nouă etapă a relaţiilor dintre Statele Unite şi Uniunea Europeană, o etapă a unei prietenii apropiate, a relaţiilor comerciale puternice în care ambele părţi să câştige, a unei mai bune colaborări pentru securitatea şi prosperitatea globală şi a unei lupte comune împotriva terorismului", este formula cu care începe declaraţia comună a celor doi lideri.
Declaraţia consemnează că SUA şi UE au împreună 830 de milioane de cetăţeni şi reprezintă peste 50 la sută din Produsul Intern Brut la nivel global.
"Dacă ne unim eforturile, putem transforma planeta într-un loc mai bun, mai sigur şi mai prosper", menţionează documentul.
Deja SUA şi UE au un nivel al schimburilor comerciale de un trilion de dolari, cea mai amplă relaţie economică din lume.
"Vrem să întărim această relaţie comercială în beneficiul cetăţenilor americani şi europeni", consemnează documentul, adăugând că aceasta înseamnă deschiderea de noi pieţe pentru fermieri şi muncitori, creşterea investiţiilor şi va duce la o mai mare prosperitate atât în Statele Unite, cât şi în Uniunea Europeană şi va face relaţiile comerciale mai oneste şi bazate mai mult pe reciprocitate.
Conform declaraţiei comune, SUA şi UE au convenit ca Uniunea Europeană să importe mai mult gaz natural lichefiat din SUA. De asemenea, cele două părţi, au convenit că iniţieze un dialog mai strâns cu privre la standarde, pentru a facilita relaţiile comeriale, a reduce obstacolele birocratice şi a diminua costurile.
Un alt punct asupra căruia au convenit Donald Trump şi Jean Claude Juncker este asigurarea unei mai bune protecţii a companiilor americane şi europene în faţa practicilor comerciale neloiale la nivel global.
SUA şi UE vor acţiona, alături de alţi parteneri pentru a reforma Organizaţia Mondială a Comerţului şi pentru a soluţiona problema practicilor comerciale neloiale, inclusiv furtul de proprietate intelectuală, transferul forţat de tehnologie, subvenţiile din industrie, perturbările create de intreprinderile de stat, precum şi supraproducţia.
Pentru punerea în practică a agendei decise în urma întâlnirii Trump - Juncker, a fost instituit un Grup de Lucru Executiv format din consilieri din ambele părţi. De asemenea, acest grup va identifica măsuri pe termen scurt pentru facilitarea schimburilor comerciale şi pentru a evalua măsurile existente cu privire la tarife.
Totodată SUA şi UE îşi anunţă intenţia de a soluţiona problemele referitoare la taxele pentru importurile de oţel şi aluminiu, precum şi la taxele impuse ca ripostă la aceste măsuri.
Reuters reaminteşte că preşedintele american a ameninţat cu aplicarea unui tarif de 25% asupra importurilor de automobile; o astfel de măsură ar afecta atât producători europeni cum sunt BMW şi Volkswagen, cât şi firmele din domeniul auto din Japonia şi Coreea de Sud. Replica UE nu a întârziat să apară.
SUA au decis, la 1 iunie, că vor aplica taxe vamale pe importurile de oţel şi aluminiu provenite din Uniunea Europeană, precum şi din Mexic şi Canada. Prin urmare, importurile de oţel provenite din ţările blocului comunitar, Mexic și Canada vor fi taxate în SUA cu 25%, iar cele de aluminiu cu 10%. În replica, UE a introdus taxe suplimentare la o serie de produse americane aduse pe piața europeană.
Războiul cu China continuă
În ceea ce privește relația cu Beijingul, Donald Trump a lansat miercuri unul din cele mai violente atacuri împotriva Chinei, denunţând de această dată atitudinea 'răuvoitoare' a acesteia.
“China îi vizează pe agricultorii noştri, pe care îi iubesc şi îi respect şi ea ştie aceasta, un mijloc pentru ea ca să mă oblige să continui să îi permit să profite de Statele Unite”, scrie Donald Trump într-un mesaj pe Twitter.
“Atitudinea sa este răuvoitoare în ceea ce va fi o tentativă ratată. Am fost drăguţi - până acum! China a câştigat 517 miliarde de dolari pe spatele nostru anul trecut”, indică Trump, referindu-se la volumul exporturilor anuale de mărfuri chineze în SUA.
Preşedintele chinez Xi Jinping a reacţionat, subliniind că războiul comercial “nu are învingători”.
De la începutul anului, Donald Trump şi-a intensificat agresiunea verbală împotriva gigantului asiatic. În opinia sa, China 'trişează', 'înşeală SUA de prea mult timp', 'fură proprietatea intelectuală a întreprinderilor americane' sau chiar realizează 'transfer forţat de tehnologie'.
Practic, nu a fost o săptămână fără un tweet în care Trump să califice practicile de afaceri chineze drept 'injuste', 'neloiale' sau 'ilegale', apreciind că 'aceasta a durat prea mult'.
În luna martie, când a impus taxe vamale pe importurile de oţel şi aluminiu, Donald Trump s-a bazat pe un 'memorandum privind agresiunea economică a Chinei'.
SUA au acuzat un deficit comercial cu China de aproximativ 376 miliarde de dolari în 2017. Casa Albă i-a cerut celei de-a doua puteri economice a lumii să-l reducă cu 200 miliarde de dolari.
Preşedintele republican a ameninţat că va impune taxe punitive asupra tuturor importurilor chinezeşti. La rândul său, Beijingul a deplâns caracterul iraţional al acestor măsuri şi a acuzat Washingtonul că vrea să declanşeze 'cel mai rău război comercial din istoria economică'.
China a reacţionat de asemenea, impunând noi taxe pe produsele americane, inclusiv soia, şi vizând în special statele care au votat în 2016 în favoarea lui Donald Trump.
Pe acelasi subiect: