Meleşcanu, la BBC: Dacă românii ar părăsi Regatul Unit, sistemul de sănătate ar suferi o lovitură severă. Care va fi relația României cu Marea Britanie, după Brexit
Marea Britanie, Brexit, Londra
România susţine acordul privind Brexitul încheiat între Uniunea Europeană şi Regatul Unit, precum şi declaraţia politică privind viitorul cadru al relaţiei lor post-Brexit, a declarat duminică la postul BBC ministrul român de externe, Teodor Meleşcanu.
''Considerăm că este esenţial pentru statele membre ale UE să existe un acord de retragere care să permită o ieşire ordonată şi predictibilă a Regatului Unit din Uniunea Europeană'', a subliniat şeful diplomaţiei române, adăugând că din punctul de vedere al României este important în perspectivă ca Regatul Unit să rămână cât mai apropiat posibil de UE, potrivit Agerpres.
Întrebat dacă România se pregăteşte pentru eventualitatea unui Brexit fără acord, Meleşcanu a răspuns că România nu priveşte această variantă ca o primă opţiune, dar dacă ea totuşi se va întâmpla va trebui clarificat cum va continua relaţia dintre Regatul Unit şi UE.
''Dacă parlamentul britanic nu va aproba acordul de retragere, va trebui să avem unele consultări cu privire la viziunea britanică despre viitorul relaţiilor dintre Regatul Unit şi UE, ce fel de posibilităţi avem, instituirea de taxe vamale, o zonă de comerţ liber, o piaţa unică, care vor fi relaţiile la capitolul apărare şi securitate'', a explicat ministrul român.
El a adăugat în acest context că ''în paralel, intenţia noastră este să începem negocierile bilaterale cu Regatul Unit, pentru că noi avem un parteneriat strategic cu Regatul Unit şi ideea noastră este să încercăm să-l transformăm într-un instrument care să creeze bazele cooperării noastre viitoare în toate domeniile, de la politic, apărare, securitate, chestiuni economice, orice, inclusiv cultura, educaţia şi alte domenii de interes pentru România şi Regatul Unit''.
Întrebat dacă este îngrijorat de soarta celor peste 400.000 români aflaţi în Regatul Unit, în contextul Brexitului, ministrul Teodor Meleşcanu a amintit de întrevederea avută cu fostul ministru britanic de externe Boris Johnson, care l-a asigurat că românii nu vor fi afectaţi şi i-a dat în acest sens exemplul medicilor şi asistentelor care au venit din România, Johnson afirmând că dacă aceştia ar părăsi Regatul Unit, atunci sistemul de sănătate al acestei ţări ar suferi o lovitură severă.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent



RSS