UE se pregătește pentru ieșirea Marii Britanii fără acord. Va fi haos în serviciile financiare, transporturi și vămi, în prima zi de după Brexit
Vama, aeroport, Marea Britanie, Brexit
Comisia Europeană a anunţat miercuri că a adoptat o serie de măsuri, în special în sectoarele serviciilor financiare, transporturilor aeriene şi vamal, pentru atenuarea consecinţelor în cazul absenţei unui acord cu Londra asupra Brexitului, transmite AFP.
Cu 100 de zile înaintea ieşirii efective a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din Uniunea Europeană, prevăzută pentru 29 martie 2019, executivul comunitar a precizat într-un comunicat că el consideră ''esenţială şi urgentă adoptarea acestor măsuri astăzi'' în vederea limitării ''pagubelor celor mai importante'' cauzate de eventuala absenţă a unui acord cu britanicii, scrie Agerpres.
Planul de urgenţă cuprinde 14 măsuri referitoare la ''un număr restrâns de sectoare pentru care absenţa unui acord ar fi o sursă de turbulenţe majore pentru cetăţenii şi companiile din UE27'', a explicat Comisia.
Aceste măsuri, care vizează în special serviciile financiare, transporturile, sectorul vamal şi politica climatică, vor fi în principiu temporare, cu aplicabilitate limitată şi adoptate unilateral de Cei 27.
Citește și: Marea Britanie pune capăt liberei circulații, după Brexit. Cum se vor angaja cetățenii UE în Regat
Comisia Europeană a avut constant în vedere, în timpul negocierilor cu Londra, interesele cetăţenilor UE. Comunicarea adoptată miercuri invită statele membre să adopte o abordare generoasă faţă de drepturile cetăţenilor britanici în UE, cu condiţia ca Londra să dea dovadă de reciprocitate în această privinţă.
În particular, statele membre ale UE ar trebui să ia măsuri pentru a garanta că cetăţenii britanici care locuiesc legal în UE la data ieşirii Regatului Unit din blocul comunitar vor continua să fie consideraţi rezidenţi legali. De asemenea, statele membre trebuie să adopte o abordare pragmatică în acordarea statutului de şedere temporară.
Comisia a adoptat deja o propunere de regulament pentru exceptarea cetăţenilor britanici de la obligativitatea vizei, cu condiţia ca toţi cetăţenii UE să fie exceptaţi de la obligativitatea vizei în Regatul Unit.
În ceea ce priveşte coordonarea în domeniul asistenţei sociale, Comisia Europeană consideră necesar ca statele membre să adopte toate măsurile posibile pentru a garanta siguranţa juridică şi a proteja drepturile obţinute de cetăţenii UE27 şi de cetăţenii britanici care îşi exercită dreptul la liberă circulaţie înainte de 30 martie 2019.
Comisia Europeană cere Parlamentului European şi Consiliului să asigure adoptarea acestor propuneri legislative astfel încât ele să fie în vigoare la 29 martie 2019.
De partea cealaltă, premierul britanic Theresa May s-a întâlnit marţi cu membrii cabinetului său pentru a analiza posibilitatea ca Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord să părăsească UE fără un acord de retragere, pe fondul unei opoziţii puternice în Parlament.
Totodată, ministrul britanic al Apărării Gavin Williamson a anunţat marţi, în Parlament, că 3.500 de militari sunt ”pregătiţi” să intervină în cazul în care ţara iese din Uniunea Europeană (UE) fără acord.
Aceşti militari - inclusiv rezervişti - vor fi ”pregătiţi” să susţină serviciile guvernamentale care vor anunţa că au nevoie, în pofida faptului că nu s-a depus ”vreo cerere oficială” în acest sens, a precizat ministrul.
Pe acelasi subiect: