Marea Britanie pune capăt liberei circulații, după Brexit. Cum se vor angaja cetățenii UE în Regat și cine va avea prioritate
Brexit
Sistemul de imigraţie al Regatului Unit post-Brexit nu va impune plafoane numerice, în schimb va da prioritate lucrătorilor înalt calificaţi şi va pune capăt tratamentului special pentru cetăţenii din statele UE.
Guvernul de la Londra a publicat, miercuri, ''cartea albă'' cu viitoarea politică privind imigraţia, după Brexit, scrie Agerpres.
Obiectivul noului sistem este să reducă imigraţia netă anuală la ''niveluri sustenabile'', la fel cum se menţionează în programul electoral al Partidului Conservator pentru alegerile din 2017, care însă stabilea ca ţintă precisă reducerea imigraţiei nete la sub 100.000 de persoane pe an, ţintă ce nu se mai regăseşte în documentul publicat acum.
În acest mult aşteptat document ce enunţă cum intenţionează Regatul Unit să abordeze chestiunea imigraţiei după ieşirea din UE, guvernul condus de Theresa May menţionează că doreşte să acorde prioritate lucrătorilor calificaţi şi un tratament egal pentru cei comunitari şi extracomunitari.
Lucrătorii calificaţi ce vor veni în Regatul Unit după începerea aplicării noului sistem de imigraţie vor trebui să aibă un contract cu o companie şi să primească un salariu care să nu fie inferior unui anumit prag minim care va fi stabilit anul viitor în urma consultărilor cu mediul de afaceri.
Va exista de asemenea o prevedere tranzitorie pentru lucrătorii temporari, în baza căreia cetăţenii statelor UE şi lucrătorii cu orice nivel de calificare proveniţi din alte ţări cu ''risc scăzut'' vor putea veni în Regatul Unit pentru o perioadă de cel mult 12 luni, chiar dacă nu au o ofertă de muncă.
La expirarea perioadei de 12 luni, beneficiarii acestei scheme vor trebui să părăsească Regatul Unit timp de cel puţin încă 12 luni înainte de a putea primi o altă viză de lucrător temporar. Această prevedere privind lucrătorii temporari va fi revizuită în anul 2025.
Temerile privind impactul social al imigraţiei au contribuit la votul dat de britanici în 2016 pentru părăsirea Uniunii Europene, dar promisiunea premierului Theresa May că va pune capăt libertăţii de circulaţie pentru cetăţenii comunitari a provocat în rândurile mediului de afaceri îngrijorări cu privire la capacitatea de a mai acoperi necesarul de forţă de muncă.
''Noua noastră abordare privind lucrătorii calificaţi va permite angajatorilor (...) să găsească talentele de care au nevoie'', a indicat ministrul de interne Sajid Javid în introducerea ''cărţii albe'', el menţionând că mediul de afaceri va avea timp să se adapteze noului sistem. Schema privind lucrătorii temporari ''va permite mediului de afaceri să găsească personalul de care are nevoie şi va ajuta angajaţii să treacă uşor la noul sistem de imigraţie'', a asigurat oficialul britanic.
El afirmase înainte de publicarea documentului că noul sistem răspunde dorinţei britanicilor de a "prelua controlul asupra frontierelor", asigurând că va fi "bazat pe competenţele şi expertiza pe care le pot aduce oamenii şi nu pe ţările de origine".
Noile criterii de acordare a vizelor vor avea drept obiectiv încurajarea companiilor britanice "să se orienteze cu prioritate către mâna de lucru naţională", iar salariul mediu necesar pentru accesul în Marea Britanie va fi stabilit după noi consultări, putând ajunge la circa 30.000 de lire (33.300 euro), a explicat ministrul la BBC.
Cetăţenii statelor UE nu vor avea nevoie de viză pentru vizitele în scop turistic a căror durată nu depăşeşte şase luni, iar cetăţenii irlandezi vor beneficia în continuare de libertatea de circulaţie şi de a lucra în Regatul Unit.
Guvernul va trimite joi parlamentului legislaţia cu noul sistemul de imigraţie, care urmează să fie implementat treptat odată cu încheierea perioadei de tranziţie post-Brexit, stabilită să se încheie în decembrie 2020, potrivit acordului privind Brexitul încheiat între Londra şi Bruxelles, dar care încă nu a fost votat de parlamentul britanic.
Pe acelasi subiect: