Liderii din zona euro se intalnesc, astazi, la Dublin. Portugalia si Irlanda ar putea primi inca 7 ani pentru plata datoriilor externe
Ministrii de Finante din zona euro vor acorda, probabil, inca sapte ani Portugaliei si Irlandei pentru plata imprumuturilor externe primite de la UE, astfel incat sa ajute ambele tari sa revina mai usor la finantarea de pe pietele internationale, a declarat seful Eurogroup, Jeroen Dijsselbloem.
Cele doua tari au pierdut accesul la piata financiara internationala in 2010 - 2011 si au fost nevoite sa ia fonduri de urgenta de la statele europene. O extensie a maturitatii acestor imprumuturi ar reduce povara pentru Portugalia si Irlanda in primii ani de la revenirea la finantare prin obligatiuni.
"Intentia este pozitiva, de a ne uita la prelungirea maturitatilor pentru Irlanda si Portugalia", a declarat, intr-o conferinta de presa, Jeroen Dijsselbloem, potivit CNBC.
Lisabona considera actualul program de plati imposibil si a cerut o extindere a acestora, in contextul impactului dur al masurilor de austeritate adoptate.
Banca Centrala Europeana, Comisia Europeana si FMI au inaintat o propunere pentru o prelungire a maturitatii imprumuturilor cu sapte ani, masura aflata in prezent in discutie, a spus Dijsselbloem.
"Sper ca vom putea finaliza (acordul, n.r.) vineri", a spus seful Eurogroup. Ministrii de Finante ai zonei euro se intalnesc astazi la Dublin, sa discute problema Ciprului, dar si situatiei Portugaliei si irlandei.
Maturitatea medie a imprumuturilor acordate Irlandei este de 12,5 ani, iar a celor pentru Portugalia de 12,5 ani sau de 14,7 ani, in functie de fondul european care a acordat imprumuturile. Irlanda ar trebui sa revina la finantarea integrala din piata financiara in acest an, iar Portugalia in 2014.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS