Raport BCE: Germanii sunt printre cei mai saraci din zona euro, cu avere sub cea a spaniolilor sau italienilor
Gospodariile din Germania sunt printre cele mai sarace din zona euro, cel putin pe hartie, cu o avere medie neta de 195.000 euro. Asta in timp ce populatia din tarile din sudul Europei, precum Italia, Spania si Cipru, dar si Franta, are active mai mari, arata un sondaj al Bancii Centrale Europene.
Sondajul, aflat la prima editie, aduce in discutie astfel modul in care tarile din nordul continentului sunt nevoite sa sustina statele mai slabe financiar din sud, dar nu furnizeaza o imagine completa asupra standardelor de viata, influentate de elemente precum protectia sociala si infrastructura, noteaza Wall Street Journal.
Raportul este bazat pe date din 2009 si 2010, ani in care criza datoriilor din zona euro se afla in faza de inceput. Acesta acorda importanta deosebita proprietatii asupra locuintei, dimensiunii gospodariei si detinerii unei mici afaceri. Toate acestea favorizeaza sudul Europei. In Germania, de exemplu, procentajul persoanelor care detin in proprietate locuinte este destul de redus, noteaza publicatia americana.
Totusi, documentul scoate in evidenta ca populatia din unele tari lovite puternic de criza datoriilor nu are o situatie atat de grava precum s-ar crede.
Luxembourg se afla pe prima pozitie in studiul BCE, cu o avere neta medie de peste 700.000 de euro pe gospodarie in 2010, ultimul an pentru care sunt disponibile date.
Pe locul al doilea se afla Cipru, cu 670.000 de euro. In martie, Cipru a incheiat un acord cu zona euro si FMI pentru imprumuturi externe de 10 miliarde de euro necesare stabilizarii finantelor statului, program conditionat de restructurarea dura a sectorului bancar, inclusiv impunerea de pierderi deponentilor.
In Germania, avutia neta medie s-a situat la 195.000 de euro, in Olanda la 170.000 de euro, iar in Finlanda la 161.500 euro. In toate cele trei tari opozitia fata de sustinerea financiara a sudului Europei se afla la cote ridicate.
Spania inregistreaza o avutie neta medie pe gospodarie de 291.000 de euro, Italia de 275.000 de euro, iar Franta de 233.000 de euro, arata studiul BCE.
Cei mai saraci din zona euro sunt slovacii, cu o medie de aproape 80.000 de euro pe gospodarie.
Rezultatele studiului BCE ar putea incuraja incercarile de a implica si mai mult sectorul privat in viitoare interventii ale guvernelor pentru salvarea de la colaps a unor institutii financiare, prin impunerea de taxe pe avere sau pe depozitele bancare mari. Astfel de masuri ar reduce costurile pentru Germania si statele cu situatie financiara solida din zona euro, afirma analisti, citati de Wall Street Journal.
Mai multi factori au influentat statistica BCE, scrie Wall Street Journal.
In Germania, dobanzile la creditele ipotecare nu sunt tratate la fel de favorabil din perspectiva taxelor precum in alte parti din Europa. In plus, bancile germane cer de obicei avansuri mari, descurajand achizitia de locuinte in favoarea inchirierii.
"Rolul proprietatii asupra locuintei este foarte important", se arata in raportul BCE.
Datele nu reflecta, de asemenea, nici declinul preturilor locuintelor si altor active in ultimii trei ani. Preturile locuintelor au fost estimate de respondenti in cadrul unui sondaj in care au fost consultate circa 60.000 de gospodarii din zona euro, astfel ca ar putea fi diferite de cele din piata la momentul respectiv. Gospodariile din sudul Europei tind sa fie mai mari decat cele din tari precum Germania, sporind astfel valoarea activelor.
Raportul nu incoropreaza nici anumite programe de pensii private, foarte raspandite in Germania.
BCE a inclus in activele totale proprietatile imobiliare, vehiculele, depozitele bancare, investitiile si pensiile, scazand din valoarea acestora pasivele, precum ipotecile, datoriile prin card de debit si alte datorii.
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS