Guvernul de la Roma a adoptat azi noi masuri de austeritate. Cum spera italienii sa-si reduca datoria publica
Senatul italian a adoptat astazi planul de masuri de austeritate promise de Silvio Berlusconi liderilor europeni, pentru a reduce datoria publica si a relansa cresterea economica.
Pana cel tarziu duminica, deciziile trebuie votate si de Camera Deputatilor. Nu de alta, dar vorbim de o adevarata cursa contracronometru destinata sa redea increderea investitorilor in capacitatea de redresare a Italiei.
In plus, pietele pariaza pe desemnarea rapida a fostului comisar european Mario Monti, in fruntea unui guvern de larga coalitie.
Italia ramane marea sursa de ingrijorare pentru zona euro, din cauza datoriei publice de peste 2 trilioane de euro. In aceste conditii, orice banut ar prinde bine, asa ca unii au propus o controversata sursa de fonduri: sa fie permise afisele publicitare pe vestitele monumente istorice din Peninsula. Cum in Italia exista peste 270.000 de asemenea obiective turistice, sumele n-ar fi deloc neglijabile.
Citeste si:
Arrivederci, Italia? Cel mai mare producator auto autohton ar putea parasi tara