Gigantul american Amazon majorează investiţiile şi angajează încă 1.000 de persoane în Irlanda
Amazon
Gigantul american Amazon va angaja 1.000 de persoane în Irlanda, în următorii doi ani, pe fondul cererii în creştere pe segmentul serviciilor de tip cloud.
Amazon, cel mai mare retailer online din lume, va ajunge la 5.000 de angajaţi la sediul din Irlanda, majoritatea funcţiilor fiind în sectorul tehnic şi în domeniul ingineriei.
"Vedem o creştere a cererii pe segmentul serviciilor de tip cloud în Irlanda şi pe plan global, şi suntem încântaţi să anunţăm că vom angaja încă 1.000 de persoane calificate", a afirmat Mike Beary, manager de ţară al Amazon în Irlanda, potrivit Agerpres.
De asemenea, compania americană va investi într-un centru de cloud computing care ar urma să fie deschis în 2022 la Dublin, a anunţat Agenţia irlandeză de promovare a investiţiilor (IDA).
Anunţul Amazon sporeşte "reputaţia Irlandei de lider în tehnologia globală", a afirmat premierul irlandez Micheal Martin.
Impozitul de profit este de 12,5% în Irlanda, al doilea cel mai scăzut din UE, ceea ce va ajuta la atragerea multinaţionalelor americane, cum ar fi Facebook, Google şi Twitter.
În 15 iulie, Tribunalul General al Uniunii Europene a anulat o decizie a Comisiei Europene potrivit căreia grupul american Apple trebuia să ramburseze Irlandei facilităţi fiscale în valoare de aproximativ 13 miliarde de euro.
Atât Apple cât şi autorităţile din Irlanda au salutat decizia judecătorilor europeni. "Irlanda a fost întotdeauna clară că nu a existat un tratament special de care au beneficiat cele două companii Apple. Suma taxelor percepute a fost în linie cu prevederile fiscale normale din Irlanda", a informat Ministerul de Finanţe din Irlanda într-un comunicat de presă.
În Irlanda, Apple are aproximativ 6.000 de angajaţi.
Conform analiştilor, economia irlandeză ar urma să înregistreze anul acesta un declin între opt şi 14%, din cauza efectelor pandemiei cu coronavirus.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS