Cotațiile pentru “Dr.Copper”, la cel mai scăzut nivel al anului. Cum previzionează prețul cuprului crizele economice
            Cupru
                        
            Prețul cuprului a ajuns la cel mai scăzut nivel al anului, pe fondul îngrijorărilor legate de războiul comercial global declanșat de Donald Trump și care ar putea să pună frână economiei mondiale.        
        
	Supranumit "Dr. Copper" de către economiști și experții financiari, cuprul este văzut adesea ca un indicator fidel al trendurilor economice viitoare, în condițiile în care este o materie primă folosită în multe sectoare economice, scrie CNBC.
	Astfel, analiștii au făcut de-a lungul istoriei o legăură între scăderea prețului cuprului și crizele economice.
	Prețul cuprului cu livrare în septembrie ajunsese, joi, pe bursă la cel mai scăzut nivel din iulie 2017, în condițiile în care SUA a introdus taxe vamale suplimentare pe importurile de oțel și aluminiu din UE, China și Mexic. La rândul lor, acestea au introdus propriile tarife la produsele importate din SUA.
	“Cererea încă arată bine, dar spre sfârșitul anului tensiunile comerciale dintre marile puteri ar putea să escaladeze”, este de părere Suki Cooper, analist pe piața metalelor prețiose la Standard Chartered.
	Prețul cuprului s-a bucurat de un boom anul trecut, când a crescut cu 32%, în condițiile în care investitorii pariau pe o creștere economică globală solidă.
	Anul trecut, prețul cuprului a atins cel mai ridicat nivel din 2014, după ce autorităţile chineze au ordonat celui mai mare producător local să înceteze activitatea pentru a diminua poluarea aerului. Decizia a dat un nou impuls acestui metal care a fost influenţat atât de optimismul cu privire la evoluţia cererii, cât şi de întreruperile de producţie din minele.
	“Este cea mai dorită materie primă din lume”
	La nivel mondial, marile companii de minerit sunt dispuse să vândă o gamă largă de active pentru a-și rambursa datoriile pe fondul scăderii prețurilor la materii prime, dar, cu toate acestea, refuză să se despartă de resursele de cupru, în condițiile în care acesta este unul dintre puținele metale pentru care se preconizează că va apărea un deficit la finele acestui deceniu.
	"Cuprul este cea mai dorită materie primă. Suntem foarte interesați de proiectele de cupru la nivel global", a declarat Michael Scherb fondatorul companiei de investiții Appian Capital Advisory LLP.
	O problemă pentru potențialii cumpărători de mine de cupru este faptul că și cele mai îndatorate companii miniere vor să păstreze ceea ce a devenit o bijuterie a industriei metalelor. Anglo American, prima mare companie minieră retrogradată de agențiile de rating în categoria junk, insistă că nu se va despărți de minele sale de cupru Los Bronces și Collahuasi.
	"Nu avem nicio intenție de a vinde aceste mine. Acestea sunt active de clasa Tier 1. Ambele mine sunt vitale pentru strategia noastră în domeniul cuprului. Ambele mine au potențial de creștere în anii următori, când prețurile vor crește, iar piața va fi pregătită de expansiune", a declarat directorul diviziei de cupru de la Anglo American, Hennie Faul.
            
                    Pe acelasi subiect:
		
            
        
        
        
        	        
    
 VOYO

  RON
  RON
  RON
  RON
                                
	(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
            
                                ”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”            
                                
	România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
            
                                
	Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
            
                                
	Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
            
                                Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa            
                                
	(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
            
                                
	(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
            
                                
	Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT 
            
                                Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate            
                                Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing            
                                Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea            
                Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături            
                                                        
	Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
                            
                                                        
	UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
                            
                                                        
	Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent
                            



 RSS