Raidurile FBI, la care au participat 800 de agenti si politisti, au vizat cinci familii mafiote din New York - Gambino, Colombo, Bonanno, Genovese si Lucchese, plus inca doua clanuri - Patriarca si Decavalcante, care operau in statele invecinate.

In mainile agentilor au ajuns de la temuti capi la pungasii care se ocupau efectiv de treburile murdare - batai, intimidari, santaje, jafuri si crime.

"Suntem hotarati sa eradicam amenintarea acestor operatiuni criminale o data pentru totdeauna si sa-i aducem pe membrii clanurilor mafiote, in fata justitiei", a declarat Eric Holder, procuror general.

Langa numele celor arestati apar tot felul de porecle, care la prima vedere starnesc zambete. Cum e cazul lui Vinny "Masina de Spalat". Anchetatorii stiu insa ca semnificatia acestor porecle este de obicei mult mai sinistra, ele pornind de la modul in care mafiotii obisnuiesc sa-si chinuie sau chiar sa-si omoare victimele.

Citeste istoria clanurilor mafiote din New York pe www.stirileprotv.ro!