Citi: Remitențele ar putea scădea cu 100 de mld. dolari, la nivel global. România, pe locul al treilea în Europa şi Asia Centrală la valoarea sumelor trimise de lucrătorii plecați în străinătate
Dolari, averi, bani
Încetinirea creşterii economice a determinat banca americană Citi să-şi reducă estimările privind remitenţele globale, ceea ce va afecta şi ratingurile statelor emergente, care se vor confrunta şi cu creşterea costurilor de împrumut.
În cel mai grav scenariu, remitenţele ar putea scădea anul acesta cu 100 de miliarde de dolari, iar în scenariul de bază cu 68 de miliarde de dolari. În aprilie, banca estima că sumele trimise de migranţi acasă ar putea scădea anul acesta cu 28 de miliarde de dolari.
Aceste evoluţii vor provoca probleme semnificative ţările care nu dispun de spaţiu fiscal pentru a atenua efectul scăderii remitenţelor, şi le-ar putea forţa să cheltuie mai mult pentru sprijinirea economiilor lor. În acest scenariu, creşte riscul ca acele state să nu-şi poată achita toate datoriile, avertizează analiştii Citi.
"Declinul remitenţelor ar putea avea implicaţii asupra ratingurilor suverane ale statelor emergente mai mici. Cel mai ridicat risc de intrare în incapacitate de plată s-a înregistra în Tadjikistan şi Sri Lank", a apreciat analistul Dana Peterson, potrivit Agerpres.
Impactul depinde semnificativ de ţara şi sectorul în care lucrează migranţii. Cel mai mare risc privind pierderea locului de muncă se înregistrează în rândul celor care vin să lucreze în SUA din America Latină şi Asia, se arată în analiza Citi.
Într-un raport al raportul Băncii Mondiale publicat în aprilie se arată că remitenţele ar urma să scadă pe plan global cu 142 miliarde de dolari în 2020, cel mai semnificativ declin din istoria recentă, din cauza efectelor epidemiei. Scăderea de aproape 20% a sumelor de bani trimise de migranţi acasă va fi cauzată de reducerea salariilor şi a nivelului angajărilor de peste hotare, apreciază instituţia financiară.
De asemenea, Banca Mondială a informat că remitenţele trimise către Europa şi Asia Centrală (ECA) au crescut cu aproximativ 6% anul trecut, la 65 miliarde de dolari, cele mai mari transferuri de bani în regiune fiind către Ucraina (15,8 miliarde de dolari), Rusia (10,6 miliarde de dolari) şi România (7,2 miliarde de dolari).
În 2020, Europa şi Asia Centrală ar urma să înregistreze cel mai semnificativ declin al remitenţelor - de aproximativ 28%, din cauza efectelor pandemiei de coronavirus (COVID-19) şi a scăderii preţului la ţiţei, apreciază Banca Mondială.
"Remitenţele sunt o sursă vitală de venit pentru ţările în curs de dezvoltare. Actuala recesiune provocată de epidemie va afecta semnificativ capacitatea de a trimite bani acasă şi de aceea va fi extrem de important să scurtăm perioada de redresare pentru statele dezvoltate", a afirmat David Malpass, preşedintele Băncii Mondiale.
Se estimează că peste un miliard de migranţi - aproximativ 270 de milioane care lucrează în afara ţărilor lor natale şi 760 de milioane migranţi interni - au ajutat la hrănirea, îmbrăcarea şi adăpostirea a trei persoane din locul lor natal, a declarat, pentru Reuters, Dilip Ratha, autorul raportului Băncii Mondiale.
Dar Banca Mondială se aşteaptă la o redresare a remitenţelor în 2021, când ar urma să crească cu peste 5%, la 602 miliarde de dolari.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS