Imigranții care au speriat Europa după intrarea în UE se întorc acasă. Deficitul de angajați a majorat salariile în țara de origine
Muncitori, constructii
Mai mulţi muncitori polonezi s-au întors acasă decât au plecat în străinătate anul trecut, o premieră pentru Polonia în ultimul deceniu, ca urmare a îngrijorărilor provocate de Brexit, dar şi a dinamismului pieţei muncii din Polonia care a dus la creşterea rapidă a salariilor, transmite Bloomberg.
Potrivit datelor oficiale publicate de Institutul naţional de statistică de la Varşovia, numărul cetăţenilor polonezi care trăiesc peste hotare a scăzut cu 85.000 de persoane anul trecut până la 2,46 milioane persoane, exodul din Marea Britanie fiind responsabil pentru întreaga scădere.
În prezent rata şomajului în Polonia se situează la un minim istoric după căderea comunismului iar salariile sunt în creştere pe măsură ce angajatorii se luptă între ei pentru a găsi muncitori, scrie Agerpres.
"Este mult prea devreme să strigăm "se întorc". Să sperăm că scăderea va continua în 2019, posibil încurajată de Brexit. Avem nevoie disperată de ei acasă", a declarat Jakub Borowski, economist şef la Credit Agricole Bank Polska SA.
De la aderarea la Uniunea Europeană în 2004, numărul emigranţilor polonezi s-a dublat ajungând la un vârf de peste 2,5 milioane în 2017. Între timp însă Marea Britanie, care a fost cea mai populară destinaţie pentru muncitorii polonezi după 2006, şi-a pierdut poziţia de lider în favoarea Germaniei, ţara vecină şi cel mai mare partener comercial al Poloniei.
Valul masiv de polonezi care au emigrat în Marea Britanie după intrarea țării în UE, în 2014, a determinat autoritățile de la Londra să păstreze timp de 7 ani restricțiile pe piața muncii pentru muncitorii din următoarele țări intrate în blocul comunitar, respectiv România și Bulgaria.
Pe acelasi subiect: