Dolarul se depreciază, joi dimineață, pe măsură ce Biden pare a fi câștigătorul alegerilor din SUA. Miercuri, bursele, moneda americană și petrolul erau pe creștere
Bursa de la Tokyo
Dolarul american a coborât joi la cel mai scăzut nivel din ultimii doi ani în raport cu yuanul chinez şi s-a depreciat şi în raport cu alte monede asiatice, pe măsură Joe Biden şi-a majorat avantajul faţă de rivalul său, Donald Trump, transmite Reuters.
Potrivit celor mai recente informaţii, Joe Biden a ajuns la un total de 264 de voturi ale Colegiului electoral faţă de 214 de care beneficiază Trump. Câştigătorul are nevoie de 270 de voturi ale Colegiului electoral.
Cu toate acestea, pieţele financiare se pregătesc pentru mai multe zile, chiar săptămâni, de incertitudine în condiţiile în care Donald Trump a deschis mai multe demersuri legale cu privire la numărarea voturilor în alegerile din SUA. Potrivit traderilor, aceasta ar putea afecta evoluţia dolarului pe termen scurt.
Potrivit analiştilor, aşteptările că Administraţia Biden va adopta o atitudine mai conciliantă în politica comercială este posibil să ducă la deprecierea dolarului în raport cu monedele statelor, care în repetate rânduri au fost supuse unor tarife vamale comerciale în perioada administraţiei Trump.
"Evoluţia yuan-ului şi a peso-ului arată că piaţa încearcă să ia în calcul o victorie a lui Biden", spune Masafumi Yamamoto, analist la Mizuho Securities în Tokyo, potrivit Agerpres.
Cu toate acestea, chiar dacă Biden va reuşi să depăşească provocările legale ridicate de Trump pentru a fi următorul preşedinte al SUA, republicanii par să fi păstrat controlul asupra Senatului şi pot să utilizeze acest lucru pentru a influenţa agenda lui Biden, un alt element luat în calcul de traderii valutari.
Unii analişti susţin că un control al republicanilor asupra Senatului ar împiedica Guvernul Biden să majoreze taxele pe companii, un lucru care este pozitiv pentru evoluţia acţiunilor. Cu toate acestea, există şi argumentul contrar că un guvern divizat scade şansele unor mari stimulente fiscale, un lucru care poate fi considerat negativ pentru acţiuni.
În alte părţi ale lumii, lira sterlină s-a depreciat în raport cu dolarul şi cu moneda euro după ce în presă au apărut informaţii potrivit cărora Banca Angliei ar putea anunţa joi seara introducerea unor dobânzi negative.
Atenţia investitorilor este îndreptată şi asupra Rezervei Federale americane, care la reuniunea de politică monetară de joi ar urma să anunţe că a menţinut nemodificată dobânda de bază.
Miercuri, toți indicii erau pe creștere
MIercuri, dolarul şi indicii buriseri globali au crescut, investitorii anticipând că este improbabil ca democraţii să îşi pună în aplicare agenda progresistă, cu cheltuieli fiscale mari, în urma alegerilor prezidenţiale al căror rezultat este încă neclar.
În schimb, republicanii vor păstra probabil controlul asupra Senatului, după ce senatoarea Susan Collins a obţinut o victorie surprinzătoare în Maine, ceea ce va bloca practic orice modificare majoră a taxelor, a reglementărilor sau a cheltuielilor.
Acţiunile companiilor care se dezvoltă rapid, cum sunt cele din sectorul tehnologiei, au crescut puternic, investitorii considerând că un Congres divizat va reduce probabilitatea taxării suplimentare a acestora.
”Pare improbabil să se producă un Val Albastru decisiv şi cred că pieţele se simt confortabil, chiar cu o victorie a lui Biden”, a declarat Michael Arone, analist şef pentru inveestiţii la firma State Street Global Advisors în Boston, scrie News.ro.
Indicele MSCI al pieţelor globale a înregistrat cea mai mare creştere procentuală zilnică de la jumătatea lunii iunie, de 1,94%.
Indicele pan-european FTSEurofirst 300 a urcat cu 2,1%.
Pe Wall Street, indicele Dow Jones Industrial Average a avansat cu 1,34%, S&P 500 cu 2,2%, iar Nasdaq Composite cu 3,85%, cea mai mare creştere procentuală de la jumătatea lunii aprilie.
Indicele dolarului a crescut cu 0,385%.
Contractele futures pentru aur au închis în declin cu 0,7%, la 1.896,20 dolari uncia.
Preţurile petrolului au avansat cu aproape 4%, fiind improbabil ca stimulentele din SUA pentru petrol şi gaze să fie eliminate de un Congres divizat.
Cotaţia petrolului Brent a crescut cu 1,52%, la 41,23 dolari pe baril. Preţul petrolului WTI a urcat cu 1,48%, la 329,15 dolari pe baril.
Pe acelasi subiect: