Bursele scad semnificativ, după ce SUA au introdus tarife vamale pentru importuri. UE și alte țări, scutite momentan
Beijing, bursa
Pieţele bursiere din China şi Hong Kong au scăzut semnificativ vineri, ajungând la cel mai redus nivel din februarie, din cauza temerilor privind un război comercial între cele mai mari economii globale.
Preşedintele SUA, Donald Trump, a semnat joi un decret prezidenţial privind introducerea de tarife vamale care vor viza importuri venite din China în valoare de până la 60 de miliarde de dolari, transmite Reuters, preluată de Agerpres.
Indicele Hang Seng al Bursei din Hong Kong înregistra un declin de 2,91% la aproximativ 30 de minute de la începerea şedinţei de tranzacţionare, în timp ce indicii Shanghai Composite şi CSI 300 din China au scăzut cu 3,3% şi, respectiv, 3,21%.
China a cerut SUA: ''să se retragă de pe marginea prăpastiei'', în timp ce ambasada sa la Washington a dat asigurări că Beijing-ul ''va lupta până la sfârşit'' în orice război comercial cu Statele Unite.
Firmele din domeniul tehnologiei, posibilele ţinte ale tarifelor anunţate de SUA, înregistrau cel mai semnificativ declin la bursele din China şi Hong Kong .
''Pe termen scurt, încrederea investitorilor ar putea fi afectată din cauza tensiunilor comerciale dintre SUA şi China, deşi impactul asupra fundamentelor economiei chineze ar putea fi limitat'', a apreciat Yan Kaiwen, analist la China Fortune Securities.
"Multe dintre aceste domenii sunt cele în care China a încercat să obţină un avantaj prin achiziţionarea incorectă şi transfer forţat de tehnologie de la companiile americane, dobândind astfel un avanataj competitiv într-o manieră incorectă", a afirmat Everett Eissenstat, director adjunct al Consiliului Economic Naţional al Casei Albe.
În plus, Trump va cere Trezoreriei SUA să propună măsuri prin care să fie restricţionate investiţiile chineze în SUA, a spus Eissenstat. De asemenea, SUA vor demara o acţiune la Organizaţia Mondială a Comerţului pentru a soluţiona problema practicilor discriminatorii ale Chinei.
Analiştii subliniază că aceste tarife vor determina Beijingul să reacţioneze prin impunerea propriilor sale tarife vamale pentru anumite produse americane sau prin limitarea achiziţiilor de soia şi alte cereale din SUA sau a unor produse precum avioane Boeing şi utilaje de construcţii Caterpillar.
Riposta Beijingului
China a cerut SUA ''să se retragă de pe marginea prăpastiei'', în timp ce ambasada sa la Washington a dat asigurări că Beijing-ul ''va lupta până la sfârşit'' în orice război comercial cu Statele Unite.
Washingtonul acuză China de furt de proprietate intelectuală, iar Trump va cere Trezoreriei SUA să propună măsuri prin care să fie restricţionate investiţiile chineze în SUA. De asemenea, SUA vor demara o acţiune la Organizaţia Mondială a Comerţului pentru a soluţiona problema practicilor discriminatorii ale Chinei.
În decretul prezidenţial semnat joi de Trump, este inclusă o perioadă de consultări de 30 de zile, care începe după publicarea listei de produse din China care vor fi supuse taxelor vamale.
Amânarea ar oferi timp pentru negocieri cu Beijingul pentru rezolvarea problemelor comerciale legate de investigaţia demarată în august de autorităţile de la Washington legată de presupuse încălcări ale drepturilor de proprietate intelectuală de către China, în baza secţiunii 301 a Legii comerţului din 1974.
China înregistrează un excedent comercial de 375 miliarde de dolari pe relaţia cu SUA, iar administraţia Trump face presiuni pentru reducerea excedentului.
Washingtonul este îngrijorat din cauza sistemului "întreprinderilor mixte" (joint-ventures) impus de Beijing firmelor americane; în schimbul accesului la piaţa chineză, aceste firme ar fi obligate să transmită partenerilor locali o parte din cunoştinţele lor tehnologice.
''China nu doreşte un război comercial, dar nu se teme să se angajeze în unul. China speră că SUA se vor retrage de pe marginea prăpastiei, vor lua decizii prudente şi vor evita escaladarea tensiunilor dintre cele două ţări'', se arată într-un comunicat al Ministerului Comerţului de la Beijing.
China şi-a arătat disponibilitatea de a recurge la represalii şi a anunţat că ar putea impune taxe suplimentare de până la trei miliarde de dolari la importurile din SUA, inclusiv fructe proaspete, vin şi alune, ca răspuns la mult-criticatele tarife la importurile de oţel şi aluminiu. În data de 8 martie, şeful statului american a anunţat introducerea unor tarife de 25% la importurile de oţel şi de 10% la aluminiul importat, exceptând Canada şi Mexic. Taxele urmează să intre în vigoare în data de 23 martie.
UE și alte țări, scutite pentru moment
Uniunea Europeană şi mai multe alte ţări vor fi, pentru moment, scutite de tarifele promulgate de administraţia Trump pentru importurile de oţel şi aluminiu, a declarat joi reprezentantul american pentru comerţ, Robert Lighthizer, transmite AFP.
În data de 8 martie, preşedintele SUA, Donald Trump a anunţat introducerea unor tarife de 25% la importurile de oţel şi de 10% la aluminiul importat, dar a exceptat Canada şi Mexic şi a oferit posibilitatea excluderii altor aliaţi.
Joi, cu prilejul unei audieri de către comisia de finanţe din Senatul american, reprezentantul american pentru comerţ, Robert Lighthizer, a declarat că preşedintele Donald Trump a decis să introducă o pauză cu impunerea de tarife în timpul negocierilor cu o listă de ţări suplimentare. "Avem Europa, avem Australia, avem Argentina, avem Brazilia. Am uitat pe cineva? Evident Coreea de Sud cu care suntem în prezent în negocieri", a spus Lighthizer.
Mai mulţi responsabili europeni, printre care şi comisarul european pentru Comerţ, Cecilia Malmstrom, s-au deplasat la Washington în ultimele zile pentru a cere ca Uniunea Europeană să fie scutite de aceste tarife vamale. Cecilia Malmstrom a declarat în Parlamentul European, înaintea de intervenţia lui Robert Lighthizer, că se aşteaptă ca UE să fie scutită dar că nu poate fi încă sigură.
Decizia Washingtonului de a impune tarife pentru importurile de oţel şi aluminiu a provocat îngrijorări cu privire la un posibil război comercial, după ce Uniunea Europeană a ameninţat că va impune la rândul său tarife vamale pentru mai multe produse americane.
Pe acelasi subiect: