Arabia Saudită interzice muncitorii străini în 12 domenii, pentru a favoriza angajarea propriilor cetățeni. Rata șomajului în Regat a depășit 12%
Arabia Saudita
Arabia Saudită a interzis accesul muncitorilor străini în anumite domenii, pentru a le permite propriilor cetățeni să se angajeze, în condițiile creșterii ratei șomajului, scrie The Independent.
Ministrul Muncii din Regatul Saudit a decis ca angajatorii din 12 domenii din secotrul privat să recruteze numai cetățeni autohtoni, începând din septembrie.
În acest fel, autoritățile oferă mai multe șanse de angajare celor care nu își găsesc un loc de muncă, în special femeilor.
Potrivit unui purtător de cuvânt al minitrului Muncii de la Riad, majoritatea joburilor disponibile doar cetățenilor țării vor fi în retail și vânzări, incluziv vânzări de ceasuri, ochelari, echipament medical, mașini și motociclete.
Decizia vine după ce rata șomajului în Arabia Saudită a depășit 12% în 2017, pe fondul scăderii veniturilor din petrol. Măsura face parte dintr-un plan economic mai amplu al prințului moștenitor Muhammad bin Salman, care include creșteri de prețuri și introducerea de taxe, pentru a suplimenta veniturile la buget, în urma prăbușirii prețului petrolului.
Înainte de a prelua puterea, prințul Muhammad a spus că “există multe oportunități de a crea locuri de muncă în sectorul privat”. Într-un interviu acordat revistei The Economist în 2014, el a spus că are “o rezervă de 10 milioane de joburi care sunt ocupate de străini, care pot fi eliberate în orice moment”. El a adăugat că nu vrea să pună presiune pe sectorul privat decât dacă va fi nevoit să facă acest lucru.
Tot ca o măsură de a suplimenta veniturile bugetare, Arabia Saudită a arestat la sfârșitul anului trecut peste 300 de suspecți de corupție, de la care a recuperat peste 400 de miliarde de riali (107 miliarde de dolari), bani care vor merge la finanțarea deficitului bugetar.
În 4 noiembrie, prinţul moştenitor Mohammad bin Salman a luat măsuri pentru a-şi consolida puterea prin înfiinţarea unui comitet anticorupţie, care a decis arestarea unor înalţi oficiali şi oameni de afaceri din Arabia Saudită.
Printre cei arestaţi s-au aflat şi trei dintre cei mai bogaţi saudiţi, inclusiv prinţul Alwaleed Bin Talal şi afaceristul Fawaz Alhokair.
Mai mulţi suspecţi au fost eliberaţi din detenţie după ce au încheiat acorduri în urma cărora au efectuat plăţi "cu diverse tipuri de active, inclusiv imobiliare, entităţi comerciale, titluri de valoare, numerar şi alte active", a anunţat procurorul general Sheikh Saud Al Mojeb. O mare parte dintre cei arestaţi şi-au petrecut perioada de detenţie la hotelul de lux Ritz-Carlton din Riad.
Sheikh Saud a precizat că 381 de persoane au primit citaţii. Unii au fost eliberaţi pentru că nu s-au găsit suficiente dovezi, alţii după ce au recunoscut acuzaţiile de corupţie şi au încheiat înţelegeri cu Guvernul. Încă sunt încarcerate 56 de persoane.
Arabia Saudită se confruntă, în ultimii ani, cu o adâncire a deficitului bugetar, din cauza prăbușirii prețului petrolului la nivel mondial. Printre măsurile de redresare financiară adoptate de autorități se numără introducerea pentru prima dată a unei Taxe pe Valoarea Adăugată (TVA) de 5% pentru majoritatea bunurilor şi serviciilor, dublarea prețurilor la carburanți sau vânzarea unor companii petroliere de stat.
La finele lunii trecute, prinţul moştenitor Mohammed bin Salman a anunţat că data ţintă pentru eliminarea deficitului bugetar a fost amânată pentru 2023 în loc de data iniţială de 2020, pentru a reduce presiunile la adresa creşterii economice.
În luna aprilie a anului trecut, prinţul moştenitor Mohammed bin Salman a dezvăluit un vast plan de reforme, denumit "Vision 2030", care are drept obiectiv diversificarea economiei saudite, care depinde în mare parte de exporturile de petrol.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS