Angela Merkel: Revenirea Rusiei in G7, in conditiile actuale, este de neimaginat. Ridicarea vizelor pentru Ucraina si Georgia nu este posibila deocamdata
Angela Merkel. Foto: Agerpres
Cancelarul german Angela Merkel a estimat joi ca revenirea Rusiei in cadrul G7, grupul care reuneste tarile cele mai puternic industrializate din lume, nu este de 'imaginat' la ora actuala din cauza situatiei din Ucraina, relateaza AFP si Reuters, potrivit Agerpres.
“Atat timp cat Rusia nu respecta dreptul international si nu actioneaza in conformitate cu aceste principii, o revenire a ei in cadrul G7 este de neimaginat”, a afirmat Merkel, intr-un discurs pe teme politice in fata deputatilor din Bundestag, in contextul in care Germania va gazdui un summit G7 in luna iunie in Bavaria).
“Evolutiile din Ucraina sunt motivul pentru care ne vom intalni la Elmau in cadrul G7 si nu un in cadrul G8”, a spus Merkel, subliniind ca revenirea la formatul G8 nu va fi posibila atat timp cat "Rusia nu recunoaste fundamentele dreptului international'.
“Vedem G7 ca o comunitate de valori. Iar aceasta inseamna a actiona impreuna pentru libertate, democratie si suprematia legii. Aceasta inseamna respectarea legilor natiunilor si integritatea teritoriala a natiunilor”, a afirmat sefa guvernului german. “Actiunile Rusiei in Ucraina nu sunt compatibile cu aceasta. O revenire la formatul G8 nu este imaginabila atat timp cat Rusia nu actioneaza in conformitate cu aceste valori fundamentale” a mai adaugat ea.
Referindu-se la Parteneriatul Estic, care se reuneste joi si vineri in cadrul unui summit la Riga (Letonia), cancelarul german a declarat ca o liberalizare a regimului de vize pentru Ucraina si Georgia din partea UE nu este posibila deocamdata, potrivit RIA Novosti si TASS.
'O liberalizare a regimului de vize este posibila numai daca toate conditiile necesare sunt intrunite. Comisia Europeana a prezentat un raport potrivit caruia Ucraina si Georgia au depus multe eforturi in aceasta problema, dar nu suficiente pentru imbunatatirea situatiei generale', a subliniat Angela Merkel, in contextul in care Ucraina si Georgia sperau sa obtina acest avantaj din partea UE la actualul summit al Parteneriatului Estic de la Riga.
Mai multe despre:
#Angela Merkel#Rusia
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent



RSS