Actiunile europene au inchis la maximul ultimilor cinci ani, dupa amanarea unei actiuni militare in Siria
                        
	Actiunile marilor companii europene au incheiat tranzactiile de miercuri la cel mai ridicat nivel din mai mult de cinci ani, dupa ce presedintele american Barack Obama a amanat decizia referitoare la o actiunile militara impotriva Siriei, relateaza Bloomberg, potrivit Mediafax.
        
	Indicele Stoxx Europe 600 a avansat cu 0,4%, la un nivel maxim dupa iunie 2008, iar de la inceputul anului este in urcare cu 11%.
	Volumul tranzactiilor cu actiuni membre ale Stoxx 600 a fost cu 23% mai mare decat media ultimelor 30 de zile.
	Obama a declarat marti ca este de acord cu propunerea Rusiei ca Siria sa predea armamentul chimic autoritatilor internationale. El a spus anterior ca va cere Congresului sa autorizeze folosirea fortei impotriva regimului presedintelui Bashar al-Assad, in urma unui atac cu arme chimice in care ar fi murit peste 1.400 de oameni.
	Indicii nationali au urcat pe 13 din 18 piete de capital din Europa Occidentala. Indicele german DAX a urcat cu 0,6%, iar indicele londonez FTSE 100 si cel francez CAC 40 au crescut cu 0,1%.
	Actiunile ARM, compania care proiecteaza cipuri pentru iPhone-uri, au crescut cu 4,8%, cel mai mult dupa 23 aprilie. Apple a anuntat marti seara ca va introduce doua noi telefoane iPhone, intre care unul ieftin, de 99 de dolari, si unul high-end. Versiunea scumpa, iPhone 5S, va folosi cea mai recenta tehnologie de cipuri a ARM, de 64 de biti.
	Titlurile Nokia au avansat cu 3,9%, dupa ce Berenberg Bank a imbunatatit ratingul acestora de la vanzare la cumparare.
	Componenta companiilor de utilitati a avut cea mai buna evolutie in Stoxx 600. Actiunile EON si RWE, cele mai mari companii de utilitati din Germania, au urcat cu 4,8%, respectiv 6,6%.
            
                        
        
            
                    Pe acelasi subiect:
		
            
        
        
        
        	        
    
 VOYO

  RON
  RON
  RON
  RON
                                
	(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
            
                                ”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”            
                                
	România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
            
                                
	Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
            
                                
	Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
            
                                Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa            
                                
	(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
            
                                
	(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
            
                                
	Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT 
            
                                Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate            
                                Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing            
                                Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea            
                Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături            
                                                        
	Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
                            
                                                        
	UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
                            
                                                        
	Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent
                            



 RSS