Peste 83% dintre clientii Volksbank cu credite in franci au acceptat oferta de conversie. 95,9% au ales leul
83,12% dintre clientii eligibili ai Volksbank Romania (14.712 de persoane) cu imprumuturi in franci elvetieni au acceptat oferta de conversie propusa de VBRO si de Banca Transilvania. 95,90% dintre acestia au ales leul ca moneda de conversie.
Oferta de conversie, desfasurata pe parcursul a trei luni, a constat in reducerea de 22,5% pentru cei care au convertit creditele VBRO din CHF in lei sau in euro, la soldul creditului curent rezultat ca urmare a diminuarii cu comisionul de risc/administrare platit efectiv si nerecuperat de clienti pana la data conversiei.
In prezent, la Volksbank Romania se desfasoara o noua campanie, prin care datoria aferenta creditelor curente ale clientilor VBRO persoane fizice, indiferent de moneda imprumutului, este diminuata cu echivalentul sumelor achitate de acestia ca si comision de risc/de administrare si/sau de rezerva minima obligatorie si nerestituite anterior.
Diminuarea datoriei se realizeaza automat, pana la data de 30 septembrie 2015.
Solutia are efect pozitiv asupra a aproximativ 15.000 de clienti ai Volksbank Romania, precizeaza banca.
Banca Transilvania este una dintre cele mai mari trei banci din Romania, in functie de active, cu o cota de piata de 9,8%. Strategia bancii este sustinuta de actionari internationali, Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) si IFC - Banca Mondiala.