Guvernul a adoptat OUG pentru restructurarea ANAF. Peste 2.000 de posturi de execuție şi 35 de posturi de conducere vor fi eliminate
ANAF
Guvernul a adoptat OUG pentru reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), care prevede reducerea structurii de personal cu peste 2.000 de posturi şi eliminarea a 35 de posturi de conducere.
"A fost adoptată şi Ordonanţa de Urgenţă pentru reorganizarea ANAF, vorbim despre reducerea structurii de personal a acestei instituţii cu peste 2.000 de posturi, de asemenea, eliminarea a 35 de posturi de conducere, iar din patru vicepreşedinţi rămân trei. Este un act normativ promis pentru reorganizarea acestei instituţii şi eficientizarea activităţilor de colectare a impozitelor şi taxelor percepute contribuabililor români", a anunțat șeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, după şedinţa de Guvern.
Proiectul de ordonanţă estimează că reorganizarea va conduce la o colectare mai eficientă a veniturilor la buget, cu un câştig de circa 2 miliarde de lei pentru stat.
Acesta a precizat că, aşa cum a anunţat ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, în prima lună de activitate ANAF a înregistrat o depăşire a încasărilor faţă de program de aproximativ 300 de milioane de lei, iar faţă de aceeaşi lună a anului trecut, o creştere a încasărilor de 1,5 miliarde de lei.
În ianuarie, Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP) a susţinut că proiectul pentru restructurarea ANAF afectează negativ activitatea instituţiei, dar şi eficienţa serviciilor pentru contribuabili.
Ei afirmau că numărul de posturi va fi diminuat cu 2.000 de persoane, fără a exista un sistem informatic performant, astfel că angajaţii care vor rămâne în sistem vor avea şi mai mult de muncă, iar cozile la ghişee vor fi şi mai mari.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS