Ministerul Finanțelor și ANAF vor să angajeze aproape 3.000 de tineri absolvenți fără experiență
Ministerul Finanţelor Publice şi ANAF intenţionează să angajeze tineri absolvenţi de învăţământ superior, pe care să-i specializeze la Şcoala de Fiscalitate, impactul bugetar fiind, în acest fel, mai redus.
Reprezentanţii Fiscului precizează, în context, că aceste intenţii presupun modificarea cadrului legislativ în condiţiile în care, în prezent, recrutarea funcţionarilor publici debutanţi presupune promovarea unui concurs pentru ocuparea unei funcţii publice.
"Ministerul Finanţelor Publice şi ANAF vor ca pe o parte a posturilor vacante să angajeze tineri absolvenţi de învăţământ superior, pe care să-i specializeze la Şcoala de Fiscalitate. Impactul la buget ar fi mai redus, iar tinerii angajaţi ar aduce în instituţie un suflu proaspăt, de care ANAF are mare nevoie. Aceste intenţii strategice ale managementului ANAF implică, desigur, şi propuneri de modificare a cadrului legislativ, deoarece, în prezent, recrutarea funcţionarilor publici debutanţi presupune promovarea unui concurs pentru ocuparea unei funcţii publice, efectuarea unei perioade de stagiu şi obţinerea unui calificativ corespunzător pentru a putea fi numiţi funcţionari publici definitivi, în condiţiile Codului administrativ", precizează Fiscul, într-un comunicat.
ANAF arată, de asemenea, că absolvenţii ar urma să fie selectaţi în funcţie de o serie de criterii, cum ar fi nota finală a examenului de absolvire, note obţinute la disciplinele de specialitate şi interviu.
În baza lor, aceştia vor intra în sistem ca stagiari, vor beneficia de îndrumători şi vor urma, totodată, cursurile Şcolii de Fiscalitate, Finanţe Publice şi Vamă. La finalul perioadei de stagiu, debutanţii vor susţine un examen, vor fi evaluaţi, pentru a se stabili modul în corespund exigenţelor instituţiei.
"ANAF intenţionează să angajeze, în sistemul fiscal, tineri valoroşi, absolvenţi de studii superioare de specialitate, deoarece o treime din personalul său are vârsta cuprinsă între 51 - 60 de ani. Mai mult decât atât, în perioada 2019 - 2020, vor ieşi la pensie aproape 2.500 de angajaţi ai ANAF, dintre cei 23.500. Astfel, concluzia managementului ANAF a fost că personalul trebuie întinerit, iar media de vârstă trebuie scăzută. Pe lângă cursurile de pregătire din cadrul Şcolii de Finanţe Publice şi Vamă, din cadrul MFP (care se va transforma în Şcoala de Fiscalitate, Finanţe Publice şi Vamă), tinerii angajaţi vor beneficia şi de un transfer de know - how de la colegi îndrumători, cu o bogata experienţă şi un nivel profesional ridicat. În acest sens, intenţia conducerii ANAF este de a transforma majoritatea celor aproape 3.000 de posturi vacante existente în posturi de inspectori debutanţi. Acest fapt nu reprezintă un efort bugetar semnificativ", precizează preşedintele ANAF, Mirela Călugăreanu.
Sindicatul Naţional Meridian a arătat, miercuri, că angajarea fără examen a personalului la ANAF din rândul tinerilor absolvenţi, numai în baza notelor de la materiile studiate în facultate, nu asigură o selecţie a celor mai buni candidaţi, iar măsura nu are acoperire legală deoarece nu se poate intra în rândul bugetarilor fără promovarea unui concurs.
"Această iniţiativă nu este nouă, prima dată fiind răspândită în spaţiul public de către ministrul Finanţelor Publice, Eugen Orlando Teodorovici. Deşi în cadrul ANAF este nevoie acută de personal, deficitul de angajaţi ajungând să depăşească 20%, nu credem că această variantă aleasă de ocupare a posturilor este cea mai bună. Angajarea personalului din rândul tinerilor absolvenţi numai în baza notelor de la materiile studiate în facultate nu asigură o selecţie a celor mai buni candidaţi, ce posedă calităţile şi aptitudinile corespunzătoare. Mai mult decât atât, această măsură nu are nici măcar acoperire legală deoarece, în prezent, nu se poate intra în rândul bugetarilor fără promovarea unui concurs", se arată în comunicatul sindicatului.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS