Banii europeni nefolositi pentru autostrazi vor fi transferati catre alte domenii
Guvernul va decide la jumatatea acestui an, in functie de perspectivele de absorbtie, valoarea fondurilor alocate initial Programului Sectorial Transport, care vor fi transferate catre alte programe, potrivit lui Catalin Vatafu, consilier al premierului Emil Boc.
"Daca la jumatatea acestui an situatia absorbtiei si perspectivele nu ne dau sperante ca pe anumite programe putem sa crestem spectaculos nivelul absorbtiei va fi vorba despre o decizie politica si guvernul va aproba mutarea fondurilor de pe o anumita zona pe alta", a declarat Vatafu, sef al Autoritatii de Coordonare a Instrumentelor Structurale (ACIS) si consilier al premierului, scrie Mediafax.
Afirmatia acestuia a venit in replica la intrebarile jurnalistilor privind cat de fezabil este obiectivul Romaniei de a absorbi 90% din fondurile structurale, in conditiile in care cel mai mare program, alocat transporturilor, are un grad de absorbtie putin peste 1%.
"N-as vrea sa pronunt un program sau altul, dar presupunerea pe care o faceti poate avea o baza in realitate, in masura in care programul respectiv nu are un grad de absorbtie satisfacator si nici perspective", a spus Vatafu, intrebat daca transferul de fonduri se va face de la transporturi catre Programul de Cresterea Competitivitatii Economice pentru proiectele de infrastructura rurala.
Consilierul primului ministru a recunoscut ca proiectele mari de infrastructura din transporturi au un ciclu de executie indelungat, ceea ce face improbabila finalizarea multora dintre acestea pana la sfarsitul anului 2015.
Vatafu a precizat si ca alocarea de la un program sectorial la altul va fi destul de greoaie, intrucat procedurile birocratice sunt mult mai numeroase decat in cazul realocarii in cazul aceluiasi program sectorial.
Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a anuntat in martie ca vrea sa creasca rata de absorbtie a fondurilor europene cu 16 puncte procentuale, de la 4% la 20% la finele acestui an.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS