Basescu sustine privatizarea pe bursa a CFR Marfa, Transelectrica sau RAPPS. VIDEO
Presedintele Traian Basescu a declarat, la emisiunea “Dupa 20 de ani” de la Pro TV, ca desi a fost un adversar al privatizarii unor societati de stat in 2009, pentru anul viitor ar fi de acord cu vanzarea unor pachete de actiuni pe bursa, iar banii obtinuti astfel sa fie folositi pentru investitii.
"Am fost adversar al privatizarii in 2009. Am spus: criza este prea adanca sa dam gratis activele sau sa le listam la bursa sa vindem actiuni ale societatilor", a spus Basescu.
Intrebat care ar fi societatile care ar trebui privatizate anul viitor, seful statului a dat ca exemplu CFR Marfa, dar si Regia Protocolului de Stat (RAPPS).
“Spre exemplu, as incepe cu compania de transport marfa la calea ferata – dar privatizari pe bursa. Avem nevoie de consolidarea bursei, avem nevoie sa facem o economie care se alimenteaza de pe piata. As continua cu pachete mici de privatizare de la Transelectrica, de la Transgaz si Romgaz, as privatiza RAPPS-ul”, a explicat presedintele.
In opinia sefului statului, in acest fel s-ar obtine “6-7 miliarde in buget”, bani care ar putea fi folositi pentru investitii. Presedintele a mai spus ca privatizarile ar trebui sa se faca gradual, in functie de nevoile bugetului.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS