Ministerul Transporturilor a schimbat patru din cei sase administratori ai Tarom
Aeronava Tarom. Sursa foto: Mediafax
AGA Tarom, companie aeriana detinuta de stat, prin Ministerul Transporturilor, a decis schimbarea a patru din cei sase membri ai Consiliului de Administratie, cei ramasi fiind Dante Stein, fost consilier al premierului Ponta, si Razvan Filipescu, presedintele Autoritatii Nationale pentru Turism.
Membrii CA inlocuiti sunt Manuel Donescu, Florin Luca, Constantin Sebesanu si Ovidiu-Petrisor Artopolescu, au declarat agentiei Mediafax surse apropiate situatiei.
Un alt membru CA al Tarom, Bogdan Speteanu, a renuntat la aceasta pozitie in urma cu o luna si jumatate, potrivit surselor citate. Dante Stein ocupa pozitia de presedinte al Consiliului de Administratie.
In luna noimbrie a anului trecut au fost revocati din CA Dan Pascariu (presedinte), Valentin Macec, Ciprian Ladunca, Marius Ghenea si Dumitru Prunariu, in contextul conflictului dintre membrii acestei structuri de conducere si CEO-ul companiei, Christian Edouard Heinzmann.
Ulterior, Ministerul Transporturilor i-a numit in CA pe Dante Stein, Razvan Filipescu, Manuel Donescu, Florin Luca, Bogdan Speteanu, Constantin Sebesanu si Ovidiu-Petrisor Artopolescu.
Pascariu a declarat in februarie ca membrii CA schimbati in noiembrie au decis sa actioneze in instanta compania pentru revocarea fara justa cauza, solicitand drepturile aferente contractului de mandat.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS